Ieri, am avut un vis. Un vis pe care l-am avut de mult timp. In acel vis, inca nu implinisem 13 ani. Eram in mijlocul unui camp acoperit de zapada, luminile caselor se vedeau in departare. Mergeam pe un covor gros de zapada proaspat depusa, dar nu lasam nici o urma. Si asa, intr-o zi vom privi din nou ciresii cum infloresc, amandoi, fara indoieli, asta credeam...
Cautare
Cerul albastru de o puritate inoncenta, ma pune pe ganduri. In fata mea, tabloul colorat al toamnei ma arunca cu delicatete inapoi, in timp.
O rama strivita de bocancul meu, se zbate in agonie pe pamantul umed.
Imi amintesc de mine si de zbuciumul meu interior. Imi amintesc de cel care eram si nu mai sunt. O rama strivita de un bocanc. O rama ce se zbate in agonie pe pamantul umed, in timp ce deasupra, cerul albastru veghea inocent, iar copacii de pe deal desenau tabloul toamnei.
Ce rana poate fi mai puternica si mai dureroasa decat rana sufletului? O rana pe care nu o poti arata oricui, o rana ce pulseaza precum o vena agitata. Ce cuvinte ar vrea sa rupa tacerea, dar nu o pot face?
Cand totul in jur e negru, e doar culoare. Culoare dusa la extrem, ca niste acuarele amestecate insirate pe panza unui tablou al vietii.
Tabloul din fata mea e insa plin de culoare. Acolo galben, dincolo portocaliu, iar acolo, inca e verde. Inchid ochii si-l astern pe suflet, asa cum asterni un pansament pe o rana veche.
-Bine te-am regasit, copile, sopti culoarea.
Pamantul umed cu imbratisarea-i rece, cuprinde rama strivita de bocancul meu. O invaluie in tacere, in nemiscare. Pentru ea, suferinta a fost curmata. Raman doar bocancii, mereu in cautare de raspunsuri si culoare.
Jurnalul unei lovituri
Recunosc, titlul este putin inspirat din filmele cu gangsteri si saprgeri de banci. Din (ne)fericire, situatia de fata se refera la cu totul alt gen de lovitura.
Trebuie remarcat si faptul ca, aceasta este prima postare de pe telefonul mobil. Long live the qwerty.
Ziua 1.
Dupa o masa copioasa, de regula se serveste un desert fin, usor, stai si tu linistit sa faci o digestie frumoasa..chestii din astea obisnuite. Sunt insa si cazuri ca ale mele, neferificite, cand, dupa masa ai proasta inspiratie sa cauti ceva in automobil. Automobilul neprietenos nu iti tolereaza gestul de a-l deranja de la odihna, asa ca iti strange cu neprietenie totala degetul aratator al mainii stangi in usa pe care, cu neobrazare, ai avut tupeul sa o inchizi dupa ce ai deschis-o.
Dupa o evaluare preliminara la locul faptei, rezulta urmatoarele (deocamdata):
-una bucata deget umflat si vanat
-una bucata amorteala si pulsatie in degetul umflat
-una bucata "hematom subunghial" pe romaneste
-una bucata amorteala in degetul cu pricina.
Pentru moment, cam acestea ar fi "pagubele" la ora actuala. E doar inceputul, pentru ca e posibil sa urmeze o groaza de alte complicatii ce se pot solda cu interventii chirurgicale. Unghia nu a cazut deocamdata, asa cum tot auzeam ca se intampla, but hey, abia au trecut 12 ore.
Distractia abia incepe,deci, tineti aproape. E doar o chestiune de timp pana va prindeti degetul undeva. Nu strica sa fiti pregatiti. Ar fi bine sa aveti o buna igiena a mainilor sau picioarelor cand se intampla minunatul eveniment. Hallowen-ul pare un pitic trist pe langa ce spun medicii ca s-ar putea intampla.
Momentan nu am fost la medic, dar mi-am acordat "primul ajutor" in stilu-mi pur romanesc. Da, senzatii tari romanesti. Dezinfectarea ranii, pentru ca a plecat la plimbare si o portiune din piele, apoi dupa cateva ceasuri, m-am gandit ca nu ar strica putina gheata la locul afectat.
Voi reveni cu detalii in acelasi post, sper.
Instantaneu
Din nou cu gandul pe campul pe care alergam in copilarie. Pe campul de unde scrutam zarile si ascultam zgomotul padurii.
Rahat! Cui ii pasa de cuvinte? Cui ii pasa de nepasare? Nu-i asa ca realizezi ca singura persoana de care ai nevoie toata viata langa tine, esti chiar tu?
Ceilalti sunt acolo doar ca sa iti puna piedici. Nu ai nevoie de nimeni langa tine ca sa fii mai bun. Esti ceea ce esti si vei ramane ceea ce esti, atat cat vei fi. Paradoxal, nu iti va ajunge o viata sa te cunosti.
Profund? Pe naiba. Clisee, ar spune gaunosii, putrezitii pe dinauntru, in suflet si in simtiri. Sunt cuvinte bai, cuvinte. Cuvinte inventate ca sa exprime stari.
Respir, deci exist. Sunt un instantaneu pe cliseul vietii.
Prezent, trecut , viitor
Privirea imi aluneca precum un peste lenes peste pozele ce odinioara erau fapte.
Cu gandul la faptele ce acum sunt amintiri, oftez adanc.
Nu prezentul si nici viitorul... Importante sunt doar amintirile si ceea ce ne fac ele sa simtim.
Un drum lung se asterne in fata ta, prietene. La capatul sau te asteapta, cuminte, un sac de amintiri, sa iei aminte.
A venit toamna?
Simti racoarea? Simti aerul intepator ce se furiseaza in sanul tau ca un sarpe?
Da, a venit toamna.
Gandul asta m-a fulgerat acum, in timp ce ma aflu intr-o gramada de cabluri colorate.
Sa vedem ce urmeaza...
Intrebare
Daca astazi ar fi ultima ta zi pe pamant, ce ti-ai dori sa faci?
Stiu, suna macabru, suna de nedorit, suna de negandit. Mintile noastre au tendinta sa respinga automat un asemenea gand, o asemenea probabilitate aflata pe teritoriul lui "mie nu mi se poate intampla asta".
Dar, insist... Daca astazi ar fi ultima ta zi de viata, ce ti-ai dori sa faci?
Pentru inceput, nu-i asa ca te-ai simti invadat de regrete? Apoi de frustrare, furie si, in cele din urma, acceptare.
Cat de mult pretuiesti ziua de astazi? Cat de mult il pretuiesti pe "acum"?
Probabil, in aceasta clipa te gandesti la cu totul alte lucruri. La teza de doctorat, la licenta, la locul de munca ce pare cam instabil, la facultate, la noua tara in care te-ai mutat, la orice altceva, dar nu la ultima ta zi pe pamant.
Ce ai face dupa ce ai trece de negare, apoi de furie? Ce ai face dupa ce ai imbratisa acceptarea si resemnarea?
Au curs mii de cuvinte despre viata si moarte. Ti-am scris despre bucurie, tristete, iubire, suferinta... Ti-am scris despre tine, despre mine, despre viata, moarte, speranta, dar tu? Tu ce ai face daca ai sti ca astazi e ultima ta zi pe pamant?
Te-ai bucura de zambetul sincer al unui copil? Ai lasa vantul sa se joace prin pletele tale? Te-ai juca cu soarele si te-ai bucura de parfumul ierbii?
Toate lucrurile marunte din jurul tau ti s-ar parea brusc altfel? Ai pretui mai mult fiecare secunda, fiecare clipa?
Ai privi altfel "filozofiile" pe care le scriu? Le-ai vedea altfel?
Vezi tu... viata e o intrebare. Cand nu te mai intrebi, incetezi sa mai existi. Mori.
Stiu, urasti moartea. Chiar si cel mai mic gand te infioara si te face sa fugi.
Ce teama marunta, as spune.
Ma intreb ce mi-ai raspunde. Ce ai face daca astazi ar fi ultima ta zi pe pamant?
Ultima zi in care ai mai vedea chipul parintilor, al prietenilor dragi. Ultima zi in care soarele ti-ar mai mangaia fata. Ultima zi in care vantul s-ar mai juca in pletele tale si, ultima zi in care ai mai simti parfumul ierbii.
Ce ai face astazi? Pentru ca maine nu ar mai fi...
The End (?)
Convention for those wounded in love
General provisions:
A – Whereas the saying “all is fair in love and war” is absolutely correct;
B – Whereas for war we have the Geneva Convention, approved on 22 August 1864, which provides for those wounded in the battle field, but until now no convention has been signed concerning those wounded in love, who are far greater in number;
It is hereby decreed that:
Article 1 – All lovers, of any sex, are alerted that love, besides being a blessing, is also something extremely dangerous, unpredictable and capable of causing serious damage. Consequently, anyone planning to love should be aware that they are exposing their body and soul to various types of wounds, and that they shall not be able to blame their partner at any moment, since the risk is the same for both.
Article 2 – Once struck by a stray arrow fired from Cupid’s bow, they should immediately ask the archer to shoot the same arrow in the opposite direction, so as not to be afflicted by the wound known as “unrequited love”. Should Cupid refuse to perform such a gesture, the Convention now being promulgated demands that the wounded partner remove the arrow from his/her heart and throw it in the garbage. In order to guarantee this, those concerned should avoid telephone calls, messages over the Internet, sending flowers that are always returned, or each and every means of seduction, since these may yield results in the short run but always end up wrong after a while. The Convention decrees that the wounded person should immediately seek the company of other people and try to control the obsessive thought: “this person is worth fighting for”.
Article 3 – If the wound is caused by third parties, in other words if the loved one has become interested in someone not in the script previously drafted, vengeance is expressly forbidden. In this case, it is allowed to use tears until the eyes dry up, to punch walls or pillows, to insult the ex-partner in conversations with friends, to allege his/her complete lack of taste, but without offending their honor. The Convention determines that the rule contained in Article 2 be applied: seek the company of other persons, preferably in places different from those frequented by the other party.
Article 4 – In the case of light wounds, herein classified as small treacheries, fulminating passions that are short-lived, passing sexual disinterest, the medicine called Pardon should be applied generously and quickly. Once this medicine has been applied, one should never reconsider one’s decision, not even once, and the theme must be completely forgotten and never used as an argument in a fight or in a moment of hatred.
Article 5 – In all definitive wounds, also known as “breaking up”, the only medicine capable of having an effect is called Time. It is no use seeking consolation from fortune-tellers (who always say that the lost lover will return), romantic books (which always have a happy ending), soap-operas on the television or other such things. One should suffer intensely, completely avoiding drugs, tranquilizers and praying to saints. Alcohol is only tolerated if kept to a maximum of two glasses of wine a day.
Final determination:
Those wounded in love, unlike those wounded in armed conflict, are neither victims nor torturers. They chose something that is part of life, and so they have to accept both the agony and the ecstasy of their choice.
And those who have never been wounded in love will never be able to say: “I have lived”. Because they haven’t.
Paulo Coelho
Epilog
And the world spins down...
De astazi s-a lasat linistea...
Cladiri inalte, zumzet prelung de oameni, ca intr-un stup. Lumini multe si colorate.
In departare, un copac singuratic pe care stau scrijelite gandurile unui suflet, ce vor dainui peste ani.
Din cand in cand, cate un suflet hoinar va rataci pe aici si va vedea esenta omenirii.
Oamenii vin si pleaca, la fel ca gandurile, la fel ca vorbele, la fel ca vantul sau ca ploaia. Nimic nu e mai constant ca schimbarea si nimic nu este intamplator. Cu acest gand in minte, plec mai departe. Ramas bun.
Reprezentatie de adio
A mai trecut o vara. In ultima vreme trec din ce in ce mai repede.
Astazi scriu despre totul si nimic.Ganduri pe o pagina de internet bine ascunsa.
Cei care ma cititi, ati ajuns aici fie din pura intamplare, fie pentru ca ma cunoasteti foarte personal.Cel putin, credeti ca ma cunoasteti...
Uneori, e destul de dificil sa iti intelegi propriile actiuni. E si mai dificil cand vrei sa intelegi comportamentul celor din jurul tau. E un joc nebun, periculos.
Viata e un joc nebun. Si o stiti prea bine. E drept, unii inca mai invata cum sa isi joace rolul.
Stii ce e amuzant? In viata alergi mereu dupa ceea ce nu ai, iar cand obtii acel ceva, well... se pare ca nu iti mai trebuie.
Ai acel sentiment de goliciune interioara? Simti ca iti lipseste ceva, dar nu stii ce? Uneori nu ai chef sa iesi toata ziua din casa? Exista momente in care nu ai chef de nimeni? Ei bine, esti un om absolut normal. Stiu, nu iti spun un lucru nou.
Recunosc, sunt fascinat de oameni. Fascinat de oameni, dar iubesc extraordinar de mult animalele... Pe de alta parte, cu cat cunosc mai bine oamenii, cu atat mai mult imi creste respectul fata de animale.
Ipocriti. Asta suntem cu totii, o turma de ipocriti, mincinosi, infumurati, orgoliosi... Nu nega. Cel putin o data in viata ta ai facut un lucru cu care nu te-ai mandri niciodata.
Oh, avem ratiune. Mda, sigur. Ce inseamna ratiunea fara vointa? Nimic. Un bun exemplu se regaseste la fumatori. Stiu ca nu e ok sa fumeze, stiu ca isi distrug sanatatea, insa le lipseste vointa. Invariabil, scuza evocata in toate cazurile va fi aceeasi: "m-as putea lasa oricand, dar nu vreau".
Adevarul e ca... nu se pot lasa. Nu voi etala notiuni stiintifice si psihologice ale mecanismelor ce stau la baza unei dependente fizice sau psihice. Doream doar sa subliniez superficialitatea oamenilor. Nici eu nu fac exceptie. In definitiv, sunt tot un om.
Te-ai intrebat vreodata care e cea mai mare teama a unui om? Desigur, auzim tot timpul: "mi-e frica de serpi" sau "mi-e frica de painajeni" sau "mi-e frica aia ori de ailalta".
Ar trebui sa ne fie frica de frica in sine. Ar trebui...
Nimic nu ne sperie mai tare ca moartea si singuratatea, iar cand se creeaza premisa ca cele doua temeri sa coexiste simultan in acelasi spatiu si timp, frica se transforma in oroare absoluta.
Ce crezi ca e dincolo de moarte? Ingerasi? Trompetele? Clopotei? Un tunel plin de lumina, la capatul caruia te asteapta un nene invelit intr-un cearceaf alb si cu un cerculet deasupra crestetului?
Imi pare rau ca te dezamagesc teribil. Nimic din toate astea nu exista dupa moarte.
Cand mori, intre tine si un melc strivit de cauciucurile unei masini, nu va fi absolut nicio diferenta.
Daca ar exista raiul si iadul, ambele ar fi pline cu tot soiul de vietati: bacterii, viermi, melci, pasari, animale, oameni, etc.
Oh, omul e mai tare ca toate astea. E "creatia divinitatii", iar pentru el s-a construit special un amplasament. Yeah, sure. Bullshit. E suficient sa ma crezi pe cuvant.
Cand mori, totul se termina pentru tine. Te mananca viermii si putrezesti ca un sac de carne, ingropat in pamant.
Ti se pare gretos? Ti se pare. E purul adevar si crunta realitate.
Daca tii la cineva, spune-i-o. Nu ai nimic de pierdut. Ai macar satisfactia ca acea persoana stie exact ceea ce crezi sau simti.
Cui ii folosesc aceste lucruri? Poate nimanui, dar nu vei afla niciodata daca nu incerci.
"Daca vrei sa ai ceea ce nu ai avut niciodata, va trebui sa faci lucrurile pe care nu le-ai facut niciodata", e un bun exemplu de urmat.
Rad cu gura pana la urechi cand imi amintesc de o intrebare banala: "Tu cum te distrezi in timpul liber? Cum? Nu mergi in club? Deloc?"
Rad, pentru ca, unii nu inteleg distractia decat ca pe o iesire in club. Nu e nimic de blamat. Ma amuza faptul ca eu ii inteleg pe ei, dar ei nu pot intelege ca te poti simti bine si in alte moduri. La urma urmelor e chestie de gusturi si educatie.
Eu prefer adancimea unei paduri, pustietatea unui munte, linistea unei zapezi afanate si compania unui caine credincios. Au fost si sunt lucrurile care imi vor fi intotdeauna aproape de suflet. As putea adauga si condusul masinii pe lista. Bine, trecem si "liniutele" ocazionale cu "furioasa".
Vezi? Nu prea are mare importanta cum. Atat timp cat te simti bine, nu ar trebui sa fie o problema. Cu atat mai mult, nimeni nu ar trebui sa te judece pentru lucrurile care iti fac tie placere.
Lumea e insa egoista. O stii prea bine. Ignora.
Mergi si traieste-ti viata. Asa cum am mai spus-o, la final, ar fi bine sa merite "filmuletul" ce se va derula cu repeziciune prin fata ochilor nostri intr-o ultima reprezentatie de adio...
Tu
Imagineaza-ti, cum ar fi lumea fara culoare...
Asculta, cum ar fi lumea fara sunet...
Simte, cum ar fi lumea fara sentimente...
Ai fi ca o schita a unui Univers, uitata intr-un sertar prafuit.
Ai fi ca o cutie muzicala, ce nu va apuca niciodata sa cante daca nu este deschisa de persoana potrivita.
Ai fi dorinta, ce nu va cunoaste niciodata placerea existentei materiale.
Ai fi gand...
Dar tu, pictezi zi de zi pe panza vietii tale, o umpli de culoare, de forme.Pictezi zi de zi zambete si lacrimi, fericiri si tristeti. O faci sa cante, sa rada si sa planga, apoi o inveti sa simta si sa plece in lume, de una singura...
Sertarul tau e deschis, insa e gol.Esti o cutie muzicala care canta. Esti dorinta devenita fapta, esti... tu.
Iar tu...tu te-ai oprit iarasi sa privesti printre picaturi catre un cliseu?
Astepti sa imi sorbi cuvintele? Frazele? Sa te pierzi in ganduri? Sa te lasi in mangaierea amintirilor si a intamplarilor fara sens? Nu te opreste nimeni sau... poate da ?
E cald, o zi torida, un soare aspru si un asfalt incins ca o plita. Masina se taraie lent printre palcurile de copaci. Cauciucurile sfarie si abia astepta sa se bucure de o umbra racoroasa care sa le dezmierde, sa le alinte si sa le imbie la un repaos binemeritat. Ai da orice pentru o gura de aer racoros, proaspat. Te gandesti ca nici nu mai stii de cand nu te-ai oprit sa mai respiri.Nici nu mai tii minte cand a fost ultima oara cand ti-ai permis sa respiri. Nu ai avut timp sa te gandesti la asta.
Gandul iti zboara fugar in trecut.Iti amintesti de aerul proaspat de munte, de verile racoroase si pline de speranta, de noptile in care ii ascultai respiratia si te gandeai la fericirea ce a dat peste tine.
Ti-e dor sa mai respiri, o stiu, dar ce folos? E cald acum, prea cald. Poate la toamna, poate la anul, poate intr-o alta viata sau intr-un alt cliseu.
Iti amintesti si acum privirea ce se racorea sub un mar si dulce te chema sa-i fii alaturi...
Masina se taraie lent printre palcurile de copaci,auzi doar sfaraitul cauciucurilor pe asfaltul incins ca o plita, e atat de cald, iar tie iti este atat de dor sa respiri...
Dorinta
Anii zboara cu repeziciune,iar timpul, e ca un bunic hatru si aspru..neiertator.
Copilul cu parul carliontat rade si acum la fel.In pozele alb negru,timpul a impietrit,ca o insecta prinsa intr-o capcana de chihlimbar.
In viata noastra revenim invariabil in aceleasi locuri ale copilariei, al amintirilor.Ne simtim atrasi de un magnet invizibil si nu ne putem impotrivi nicicum.
"Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la mine", vad acelasi copil carliontat,pus pe sotii, tot timpul cu zambetul pe buze si fundul plin de zgarieturi de buna purtare.
Ahh...dar zambetul....zambetul.... L-am pierdut pe undeva si inca nu reusesc sa aflu unde, cand, si mai ales cum...
Gandurile imi sunt valuri imense ce se inghesuie nerabdatoare pe varful degetelor.
Uneori, simt ca locul meu nu e aici.Nu printre acesti oameni,nu in aceasta lume parca...ireala.Cu toate astea, tot ceea ce iubesc, se afla aici.
Fiecare persoana pe care am cunoscut-o a plecat cu o bucatica din mine,iar eu, cu o bucatica din ea.
.........
Zgomote line de clopotei se aud in departare.La fereastra, fulgii de nea privesc curiosi cei doi ochi albastri, care viseaza... alergand peste intinderea alba si neatinsa.
Un uliu strajuieste vazduhul cu plutiri line si circulare.
Privirea-mi zaboveste o clipa pe focul ce arde molcom in soba veche.In odaie miroase a coji de portocala si a prajitura.
Sorb usor cu narile parfumul ce nu il voi uita tot restul vietii.Caldura imi inunda fiecare celula a corpului,iar gandurile imi tasnesc afara, pe fereastra.
Doi cai mari, negri, trag tantosi o sanie mare de lemn.Clopoteii de la gatul lor suna in cadenta in timp ce se indeparteaza usor, plutind pe zapada.
In spatele meu, un scancet imi atrage atentiaa. Doi ochi mari si albastri ca gheata pura, ma roaga sa mergem afara, in zapada.
A asteptat cu nerabdare prima zapada,iar acum avea sa se bucure asa cum numai o catelusa husky siberian stie sa o faca.
O privesc pret de cateva secunde,iar gandurile noastre se impletesc in cel mai perfect mod cu putinta.
Ne privim cu coada ochiului inainte de a porni intr-o goana nebuna catre usa odaii.
-Ai castigat si de data asta, ii spun eu in timp ce o imbratisez cu sete in fata usii.
Bocancii in picioare,manusile in maini si haina imblanita ar trebui sa fie suficiente pentru aerul tare de afara.
Lisa face primii pasi pe zapada.O urmez indeaproape in timp ce ne indepartam incet de casa bunicilor.
Mergem tacuti prin zapada ce imi ajunge pana la genunchi.In timp ce soarele isi arunca ultimele sale raze, feeria fulgilor de nea se inteteste.
(...)
Luminile in sat se aprind usor una cate una.In vale rasuna colindele,iar pe hornurile caselor, ies umbre de cozonaci, placinte si alte bunataturi.
Cufundat turceste in zapada moale de pe coama dealului, o intreb ingandurat pe Lisa:
-Lisa, ce ti-ai dori sa fii in viata urmatoare?
Privirea ei de gheata ma tintuieste pret de cateva clipe, apoi, cu o miscare brusca ma puse pe spate, in zapada...Urma un asalat de pupaturi carora nu m-am putut opune.
Luna ne-a gasit alergand la marginea padurii, transpirati si franti de oboseala.
-Gata, capitulez, ii strig eu in timp ce ma arunc pe spate intr-o duna de zapada.
Luna plina facea ca noaptea sa fie aproape zi.In vale, clopoteii plecasera de mult timp la culcare. Totul era invaluit in liniste....
Un urlet prelung imi facu inima sa tresalte.Ecoul rasuna peste dealuri....Era Lisa.
- Ce e Lisa, te crezi un lup? O intreb eu zambind.
Ma privi curioasa, apoi veni langa mine pe zapada, cu capul pe pietul meu.
Cele 20 de minute petrecute impreuna acolo, in zapada, m-au facut sa vad lumea altfel decat o stiam pana atunci.
In noaptea aceea, o prietenie se nastea pentru tot restul vietii si dincolo de aceasta.O legatura mai intensa si mai puternica decat ar putea cineva vreodata sa inteleaga.
Traim vieti amagitoare, pline de griji.Iluziile le impachetam frumos si le transformam in sperante, pe care le asezam frumos pe raftul vietii noastre...
Ne jucam cuminti rolurile, in timp ce anii deseneaza urme adanci pe fruntile si in sufletele noastre.
Ne inchidem in castele de nisip si construim ziduri de spini in jurul nostru,crezand ca ne vor proteja. Din nefericire, ele nu fac altceva decat sa ne tina incatusati langa noi insine.
Aruncam zambete uscate intr-o lume insetata si ne credem fericiti... Ne credem...fericiti.
Uneori,ma intreb cine sunt.Uneori, ma intreb cine esti....Uneori ma intreb ce e dincolo de stele,iar alteori ce e dincolo de un zid de spini...sau dincolo de un castel de nisip...
Uneori imi pun intrebari, la fel cum, uneori, imi dau singur si raspunsurile.
Uneori vorbesc cu mine,iar alteori doar ma ascult....
(...)
Undeva, pe coama unui deal,vantul paseste timid printre firele de iarba...
Un barbat scruteaza zarile,iar la picioarele sale, vantul se opreste tacut pe o movilita de pamant,unde troneaza poza alb negru a unui copil carliontat si vesnic surazator....
Doar o intrebare imi mai rasuna in minte acum.... De ce a vrut sa fie vant...?
La fel...
Stau intins pe spate...in iarba....
Privesc cerul si imi imaginez o intreaga armata de animalute acolo sus.
-Uite, norisorul ala seamana cu o broasca testoasa.
-Mmmm....iar ala cu un dinozaur.Vezi?
-Da, spun eu nu foarte convins, apoi reusesc sa mi-l imaginez ca pe un dinozaur gata sa imi inghita broasca testoasa.
Armate de norisori sosesc aliniate si incolonate ca la parada, in timp ce soarele deseneaza cu culori calde si vesele pe ei.Undeva, in departare, ploua...insa aici e soare, e cald si bine.
In spatele se aude doar zgomotul padurii,iar in departare, pe deal, pot zari doua masini ce se indeparteaza tacute pe un drum de camp.
Ascult cu atentie cantecul pasarilor in timp ce ma joc cu un fir de iarba.
-Imagineaza-ti ca suntem acum in aer,iar cerul e de fapt pamantul, spun eu incercand sa intru in acea stare.
Nu primesc nici un raspuns.. Cei doi ochi caprui scruteaza ingandurati departarile.
Inchid ochii pentru o clipa si ma las purtat de ganduri.As vrea sa zbor departe.
-De ce iti place de mine? Rupse ea brusc tacerea.
Dupa o cateva secunde de pauza, ii raspund.
-Pentru ca...Nu stiu...Nu ti-as putea spune.E... complicat,iar tu ma intrebi un lucru ce necesita un raspuns complex.
-Daca ma placi, inseamna ca stii de ce ma placi.
-Da,partial ai dreptate....
-Atunci?
-Atunci...nu stiu....
-Ok, nu stii... imi replica ea nemultumita de raspuns,apoi se afunda din nou in tacere.
Privesc din nou in departare..la dealuri, la culorile calde, la norii cu forme ciudate....
E o dupa amiaza linistita de iulie.O dupa amiaza in care o noua prietenie se stinge inainte de a se fi nascut.La fel ca glasul unei pasari in hatisul des al unei paduri.
Suntem la fel,iar asta ne face atat de diferiti...
Just a thought
Ca intotdeauna, nu destinatia este cea care conteaza cu adevarat, ci calatoria pana acolo...
Keep that in mind :)
Desenand povesti
Trag adanc in nari parfumul frunzelor putrezite ce se astern la picioarele mele, ca un covor ruginit....
Privesc razele soarelui de dimineata, ce se scurg tacute prin ceata laptoasa si printre crengile copacilor ce imi strajuiesc prezenta.
Simt ca locul meu e acolo, printre ei, printre momentele de care nu te poti bucura decat o singura data in viata.
Nu, nu vei putea face asta si maine.Maine..."astazi" va fi mort.Ce-i drept, maine va fi un nou "astazi".Un altfel de "astazi".
Imi las corpul sa cada pe spate, ca intr-un neant.
Privesc cerul printre copaci,iar gandul nu-mi mai zboara. A ramas aici cu mine.Privim amandoi oceanul albastru ce se asterne deasupra noastra.
Desenam povesti si ne povestim forme, intr-o lume moarta in trairea sa.
Sunt unde vreau sa fiu, ca si tine, ca si ceilalti. In drumul nostru prin viata, avem cu totii o padure, un soare, un gand si...o lume... A noastra.
Emo(r)ticon
Vreau haos.
Vreau intamplare.Vreau nori fara glas si pasari fara forma.Vreau liniste si vreau singuratate.Ma vreau pe mine.
M-am pierdut pe undeva, pe drum.Acum fac autostopul in speranta ca ma voi gasi pe mine trecand pe acelasi drum cu mine.
Vreau nonsens...dar mai ales, vreau copilarie pentru ca vreau sa raman viu.
M-am saturat de oameni morti ce inca misca.M-am saturat de corpuri goale pentru care viata e un simplu emoticon.
Ramas Bun
Lumea nu mai are nevoie de cuvinte,nici de iarba,nici de mirosul ei,nici de nori sau formele ciudate ale acestora....
Lumea nu mai are nevoie de visare, de culori, de parfum...
Lumea nu mai are nevoie de nimic, pentru ca poate avea acestea oricand doreste... chiar si maine.
Lumea nu mai are nevoie de nimic si de nimeni. Poate fi cine vrea, cand vrea, si,mai ales, cum vrea.
....
Printre iarba,privesc cerul de deasupra.Norii se taraie agale,iar culorile se joaca nepasatoare.Ca si visele...
Cuvintele nu inseamna nimic pentru tine.Sunt doar cuvinte. Tu vrei gesturi, tu vrei actiune, tu vrei fluturi, tu vrei hotarare.
Regret.Eu nu alerg. Eu sunt ezitare, visare,si,mai presus de toate, sunt simtire.Te las sa citesti in cartea mea,chiar daca nu cunosti limba.Te las sa o atingi,chiar daca nu o simti.
Te las sa ma citesti fila cu fila, sa imi descoperi cel mai indepartat gand, apoi te las sa ma certi... intrebandu-ma de ce te plac.
Pentru ca ti-am oferit o bucatica din mine.Acesta e raspunsul pe care il cautai.
Pastreaz-o cu grija.
Acum plec...Ma asteapta o margine de lume,un fir de iarba si un suflet pufos.
Ramas bun...
Noapte buna
Ochii imi sunt cascati in orbite in timp ce privesc luna plina si rotunda prin binoclul meu cel mai puternic.
Stelele clipesc vesele,iar vantul e plecat de mult la culcare.Doar luna se mai plimba linistita peste padure, peste casele din sat si peste ulita prafuita pe care imi murdaream talpile picioarelor in copilarie.Nu se mai aude decat cantecul linistit al greierilor ce te imbie la somn si...la visare.
Dau frau liber gandurilor...Luna le primeste voioasa si pleaca impreuna peste copaci, peste case, peste sat si...peste ulita prafuita....Apoi peste dealuri...peste sosele...peste orase....
...
Cainele doarme adanc pe cusca sa de lemn,iar pisicile stau langa sura de paie, imbratisate, in timp ce viseaza frumos. Doar greierii se mai aud...si zumzetul sacaitor al tantarilor.
Am liber la visare in aceasta noapte. E noaptea in care am voie sa ma gandesc la ce vreau, cum vreau. Pot trai intr-o clipa cateva vieti simultane, de la cap la coada.Mi le pot imagina pe toate,dar nu vreau asta. Noaptea, visele mele se implinesc.
Ma gandesc la toti oamenii pe care nu i-am cunoscut inca... La toate lucrurile pe care nu le-am facut inca...
...
Un suflet pufos vine si mi se cuibareste in brate.Stie ca nu o pot refuza.Ne leaga ani multi de amintiri roz si nu numai.In doi, visarea e mai placuta.
Noapte buna...si "vise colorate"
Nevermind...
Masina urca nervoasa panta ce devine din ce in ce mai abrupta,iar cauciucurile scuipa jeturi inalte de apa, ca niste fantani arteziene.
Las in urma orasul care devine din ce in ce mai mic, pana dispare in perdeaua norilor ce l-au acoperit.
In sfarsit liniste...Motorul se opreste cu un zumzet prelung, de parca ar gafai dupa atata alergatura.
Am trecut prin atatea impreuna.Atat de multe lucruri, atat de multe intamplari, atat de multe.... Daca nu ar fi o gramada de fiare, ai crede ca are suflet, gandire si viata proprie.
E placut sa fii acasa.E placut sa respiri aerul curat, e placut sa iti revezi prietenii...Locurile in care ai copilarit si ti-ai crescut sperantele...
Nevermind....
Ne revedem la noapte
Vantul imi sufla cu putere pe viziera castii in timp ce gonesc ca un nebun prin noapte.
Strazile sunt pustii la aceasta ora si doar stalpii de iluminat public alearga nebuni pe langa mine ca niste licurici uriasi dornici sa ajunga cat mai repede undeva,in spatele meu.
Depasesc un camion lenes si batran ce scoate un fum innecacios si apoi accelerez.Motorul raspunde vibrand sub mine.
Ma apropii de baza unui pod si zaresc in departare silueta unei persoane ce sta pe linia de demarcatie a celor doua benzi de pe sensul meu de mers. Nu schiteaza niciun gest.
Iau mana de pe acceleratie si pisc usor frana.Claxonez scurt,dar silueta nu schiteaza niciun gest, asa ca, reduc puternic viteza si trec usurel pe langa ea,apoi opresc, observand ca nici de aceasta data nu s-a clintit.
Aprind luminile de avarie si, incetisor, dau cu spatele pana in dreptul ei,incercand parca sa o protejez de masinile ce ar putea veni din spate.
Statura ei nu este foarte inalta.Are un hanorac de culoare inchise,gluga o tine pe cap,iar in picioare are o pereche de cizmulite de cauciuc.
-Hei, ce faci aici, in mijlocul strazii?
-Astept o masina.
-O masina? In mijlocul strazii? La ora aceasta? Este aproape miezul noptii.
In timp ce imi vorbea,ii observam trasaturile fetei.Bucle blonde ii ieseau de sub gluga hanoracului,iar chipul ii era luminos.Eram surprins...
-Da, astept o masina ca sa ajung in oras.Trebuie sa cumpar vodca.
-Vodca? Din oras? La ce iti trebuie tie vodca?
In mod evident, nu intelegeam de ce o fata atat de draguta ca ea se afla aproape in mijlocul strazii in miez de noapte,singura,incaltata cu cizmulite de cauciuc si cu un cos de nuiele in mana.
Sprijin motorul pe cric,imi dau casca jos si o privesc intrebator.
Doi ochi mari,albastri ma privesc la randul lor intrebatori.
Prin minte imi gonesc nebune tot soiul de ganduri,insa, cel mai puternic dintre toate e ca ma minte.
-La ce iti trebuie vodka la ora asta? reiau eu intrebarea cu vocea joasa si grava.
-Imi trebuie pentru orez.
-Pentru orez... si nedumerirea mea atinge cote alarmante.
-Da,pentru orez,deoarece mi s-a terminat in seara asta si nu mai am ce vinde.
-Esti draguta,te rog, sa imi explici la ce iti foloseste vodka si orezul?
Nu apuca sa imi raspunda ca pe langa noi tocmai trecu camionul lenes pe care il depasisem cu ceva timp in urma.Soferul ne claxona nervos si arunca o injuratura in timp ce se departa apoi de noi intr-un nor negru innecacios....
De undeva de la baza podului aparu un boschetar care se indrepta catre noi in miscari ce imi aminteau de cocosatul de la Notre Damme.
-Da si mie 1 leu sa imi iau o bucata de paine....
Cobor nervos de pe motor si alung aratarea inapoi in noapte,apoi ma apropii de tanara cu cosuletul care facu un pas in spate.
-Nu te speria, nu iti fac nimic,ii spun cu un ton calm. Pot sa te duc eu in oras? E tarziu si nu inteleg nici in ruptul capului de ce stai in mijlocul strazii si nici de ce ai nevoie de vodka si orez,dar nu are importanta.
-Adrian ma numesc.
-Laura...ingaima ea.
-Bine Laura, ce zici? Iti dau casca mea,din pacate am doar una cu mine,pentru ca circul singur deobicei.
-Multumesc,dar prefer sa astept masina.
-Ce masina astepti la ora aceasta? Autobuz?
-Nu.Astept un camion.
-Un camion?
-Da, merg la ocazie.
Sunt de-a dreptul contrariat.Tanara aceasta , careia nu ii dadeai mai mult de 22 de ani,astepta un camion care sa opreasca si sa o duca in oras unde sa isi cumpere vodca,dar imi refuza propunerea.Probabil se temea sa mearga pe motor.
-Laura,cata vodka iti trebuie?
-Cam 10 litri deocamdata.
-Ce faci cu vodka mai precis?
-O pun in orez si apoi o vand.
- O vinzi? Cui?
-Soferilor de camion,imi raspunde ea calma in timp ce se uita in departare.
-Doar soferilor de camion ?
-In mod special lor.Fac asta de ceva timp,iar ceea ce vand eu e chiar foarte bun.
-Orez cu vodka?
-Da.Nu ai ai baut niciodata.
-Trebuie sa recunosc ca nu,nu am baut.
-Ti-as fi dat sa gusti,dar nu mai am.
-Stiu,De asta stai acum in mijlocul strazii.
Imi zambeste si apoi continua...
-Soferii de camion cumpara mereu de la mine.Mai intai trebuie sa guste.E 1 € degustarea,dar cumpara intotdeauna.
-Asadar, tu le ceri un euro doar ca sa guste?
-Da, daca le-as da sa guste pe gratis as ramane foarte repede fara vodka si fara bani.
-Interesant,raspund eu si mai confuz.E tarziu.Crezi ca mai opreste cineva la ora asta? Hai totusi cu mine,te las unde vrei tu,oricum imi este in drum.
-Nu stiu ce sa spun.Ai putea sa ma aduci si inapoi?
-Locuiesti aici in apropiere?
-Oarecum.
-Asadar locuiesti mai departe de aici.
Nu primesc nicun raspuns, asa ca, renunt.
Cobor motorul de pe cric,pun cheia in contact si trezesc cei aproape 200 de caluti la viata.
-Laura, eu o sa plec, e tarziu,iar dimineata ma trezesc devreme.
O masina trece pe langa noi in viteza.O urmaresc cu privirea...
-Uite-l si pe ala ce gonea.Mai putin de 160 de km/h sigur nu avea.E periculos sa stai aici.Mai bine astepti la marginea strazii.
-Daca merg cu tine, ma aduci si inapoi?
-Vrei sa mergi cu mine ca sa te aduc si inapoi? Imi spuneai ca vrei sa ramai sa astepti un camion.
-Da, dar.....
Inainte sa mai raspunda ceva ii intind casca. Ma priveste rusinata si intinde o mana sa o ia.
-Stai , ca nu e asa simplu. Da-ti gluga jos mai intai.Asa... Acum, asculta-ma cu atentie putin.
Nu o sa merg repede,dar va trebui sa te tii foarte bine de mine cu ambele maini.Hai sa legam cosul asta cumva.
Motorul toarce nerabdator in timp ce luminile de avarie clipesc in continuare ca doi ochi in
noapte.
Am reusit sa ancorez bine cosul in spatele motorului pe care il cobor din nou de pe cric.
Incalec si apoi o invit si pe ea sa faca acelasi lucru.
-Uite, vezi suportii acestia doi?Iti tii picioarele aici.si genunchii lipiti.Nu uita sa ma tii strans,iar daca vrei sa oprim ma strangi succesiv de cate ori.Bine?
-In regula,imi raspuse ea vizibil emotionata.
In timp ce goneam spre oras,gandurile imi zburdau in voie.... Orez, vodca, cizmulite de cauciuc,fata din mijlocul strazii...Toate se amestecau si dansau pe ritmuri de vals.
Stalpii se derulau din nou cu repeziciune,iar vantul imi asalta timpanele.Ma felicitam ca am avut insipratia de a avea la mine ochelarii de noapte.Macar aveam ochii protejati de aerul rece al noptii.
Pana in oras, am facut 10 minute,timp in care m-am intrebat care e adevaratul motiv pentru care ea statea nemiscata in strada, tinand in mana un cos si nepasatoare la traficul ce venea spre ea.... Periculos...imi spun iarasi in gand.
Oprim in fata primului magazin non stop si o ajut sa isi dea jos casca.Buclele aurii i se revarsa in lumina neonului de la tejghea.
E frumoasa, imi spun in gand.
-Ce vodka vrei sa iti cumperi?
-Sa vedem ce are.
A ales o marca oarecare.Vanzatoarea i-a inmanat 10 sticle de un litru.
-Laura,unde punem sticlele astea?
Brusc, realizam ca avem o problema.Trebuia sa o duc inapoi cu tot cu sticle,pe care, de aceasta data imi era imposibil sa le transport deoarece ar fi sarit din cosulet.
Gandul imi fu brusc intrerupt de un fulger urmat la scurt timp si de un tunet. Vine ploaia,vine ploia,vine ploaia...imi rasuna in minte.
Simteam ca incep sa ma nelinistesc. Motivul era simplu. Regula e simpla. Pe ploaie nu mergi cu motorul,iar daca mergi, e ca si cum ai merge pe gheata.E periculos.
-Laura, vine ploaia.Hai sa gasim o solutie, repede.
-De ce?
-E periculos sa circul cu motorul cand e ud carosabilul.Pot derapa foarte repede.In plus,trebuie sa te duc inapoi si nu stiu cum o sa facem asta.
-Nu-i nimic.O sa astept aici.Ies la strada si astept....
-Da..si astepti un camion...ii retez eu fraza.
Imi zambeste din nou.Ochii ii lucesc ca doi licurici albastrui,iar zambetul e ca un rasarit de soare.Tenul ei curat si neted imi amintea de o prajitura.
Un nou tunet ma trezeste din visare.Apoi, primii stropi isi fac aparitia.
-Laura, pune-ti casca. Mergem la mine.Te duc mai intai pe tine si apoi ma intorc dupa sticle.
Ii iau punga cu sticlele din mana, fara ca ea sa mai aiba timps a spun ceva.I le inmanez vanzatoarei de dupa tejghea si ii spun ca revin intr-un sfert de ora dupa ele.
Laura se conformeaza nedumerita,dar alertata de starea mea de neliniste.
Pornim in tromba de acolo,catre casa.
(...)
-Poftim.Foloseste prosopul asta sa te stergi.Simte-te ca acasa. Ma duc sa iau masina si plec sa iti aduc si vodka...
-Te intorci repede, da?
-Nici nu iti vei da seama ca am lipsit, ii raspund.
Ne-a prins putin ploaia,dar ce bine ca eram aproape de casa,imi spun in gand.
Intru in garaj,pornesc motorul masinii si ma dezbrac de costumul de protectie.
(...)
Au trecut 17 minute fix pe ceas in momentul in care intram din nou in garaj,de aceasta data cu celebra vodca in brate.
Intru in casa,unde ma intampina un mireasma de scortisoara si vin rosu fiert.E semi intuneric,iar in bucatarie, pe masa, troneaza aprinse 4 lumanari din setul cumparat anul trecut de care am uitat complet.
Langa masa, in picioare, sta ea.E imbracata cu tricoul meu cumparat din Grecia acum 2 ani.Parul i se revarsa pe umeri,iar ochii ii stralucesc in intuneric ca unei feline de prada.
-Mi-ai spus sa ma simt ca acasa,ma intampina vocea ei calda.
-Da, asa ti-am spus....ii raspund eu cu jumatate de glas.
-Poftim, o cana cu vin fiert.L-am gasit in frigider.I-am pus si putina scortisoara si l-am indulcit cu mierea gasita in dulapul acela.Incearca-l.Spune-mi ce parere ai.
Intind mana catre cana si gust.... Un cantecel si sunete de clopotei par sa rasune din papilele mele gustative.
-E deosebit de bun, multumesc.
Pun cana pe masa si apoi scot sticlele de vodca din punga de plastic si le aliniez pe masa.
-Ti-am adus odoarele.Afara toarna cu galeata,ii spun oftand.
-Multumesc,imi raspunde ea zambind din continuare.
Ceasul de pe perete arata ora 1 si 5 minute.Afara tuna si fulgera si ploua cu galeata.Renunt la ideea de a o mai duce inapoi in aceasta noapte.La urma urmelor...deja era imbracata cu tricoul meu cumparat din Grecia...si ii sta bine.
-Laura, va trebui sa ma culc. O sa stau aici, in bucatarie, pe canapea.Patul e facut deja in dormitor, tu o sa dormi acolo.Dimineata o sa te duc inapoi.Nu se poate sa lipsim soferii de camion de minunata licoare cu orez.
-Da, asa e.
-Spune-mi te rog, de cat timp faci chestia asta...cu vodca?
-De aproape un an.
-Si merge?
-Da, merge, imi raspunde ea cu un ton hotarat.
Am mari indoieli in legatura cu ceea ce imi spune, dar...fie. O cred pe cuvant.
Mai iau cateva guri din vinul fiert de pe masa.Ce o fi pus in el de a iesit asa bun ? Doar miere si putina scortisoara? E prea bun....
(...)
Stau intins pe canapeaua din bucatarie,o lumanarica mai palpaie timida pe coltul mesei,iar afara are loc un concert de sunt si lumini. Un tunet, o lumina, doua tunete doua lumini.
Ascult rapaitul ploii si ma gandesc la ultimele 90 de minute din viata mea.....ma gandesc...ma gandesc....ma....... gan.............
(...)
Un traznet din apropiere zguduie geamurile si face intreaga casa sa vibreze.In bucatarie e intuneric acum.
Deodata,o silueta ce pare sa poarte tricoul meu cumparta din Grecia, se strecoara cu pasi rapizi si usori de felina langa mine pe canapea.
-Mi-e frica sa dorm singura acolo,imi sopteste si se inghesuie la pieptul meu pe canapea.
Nu ii raspund si ma conformez.Pieptul meu devine acum perna ei,iar buclele-i aurii miros a flori ...de tei.Imi intinde mana catifelata si degetele ei se inlantuiesc de ale mele...
Adormim imbratisati, ca doi buni prieteni vechi...pana cand zorii zilei isi revarsa lumina asupra unui set de lumanari neatins si a unei mese de bucatarie goale...
Pe canapea,langa mine, o floare de tei se odihneste dupa un drum lung prin lumea mea.
Ne revedem la noapte...
Just thoughts
Cum reusesc?
Viata mea e cea vazuta prin ochii unui copil.Mereu vesela,”mereu surprinzatoare”,mereu noua.
Nu iti cer sa asculti ceea ce nu poti auzi si nici nu iti pot cere sa vezi ceea ce nu poti vedea.Nu iti cer sa iti imaginezi si nici sa ai rabdare.Nu cer nimanui nimic.
Putini oameni pot vedea,la fel cum doar putini pot auzi cu adevarat,iar acei oameni imi sunt intotdeauna aproape.Ii numar pe degetele unei singuri maini si imi pare bine ca este asa.
Nu ma ranesc decat lucrurile si oamenii pe care ii las eu sa ma raneasca.Unii vor profita de ocazie,altii…nu. Lumea nu e doar alb si nici doar negru.Lumea e culoare.
Citesti cuvinte pe o pagina albastra,dar poti vedea dincolo de ele? Who cares?
Nu,nu incerc sa par special.Sunt superficial si eu.Ranesc si eu.Iubesc si eu.Urasc si eu.Sunt exact ca toti ceilalti.Am propriul meu rol pe scena vietii,dar aici….aici sunt EU.
I’m not perfect. I never was. Ranesc zilnic.Mint zilnic.Iubesc zilnic.Urasc zilnic.Traiesc zilnic. La fel ca toti ceilalti.Muncesc, am aspiratiii, am teluri, but who gives a shit?
Exactly.Nobody!
Daca cineva ti-ar putea indeplini o singura dorinta, care ar fi aceea?
Ti-ai dori bani…? Fericire…? Iubire vesnica… ?
Ti-ai dori castele sau palate? Un print alb calare pe un cal alb…?
Dar fata care ma priveste acum in ochi de la masa alaturata ce si-ar dori oare? Sa ma cunoasca? Sa stie daca conduc o masina scumpa? Daca am o casa mare…?
Sau poate intrebarile nu sunt de natura materiala…. As putea sa o intreb,dar nu o voi face.Nu ma intereseaza lumea ei si nici a ta.
Alergam ca nebunii dupa superficialitate si ne aplecam in bataia vantului.Constatari…Atat de banale incat nu mai inseamna aproape nimic.
Cuvinte efemere scrise cu bucati de frunze pe scoarta copacilor.
“Jocuri de copii si suflete naïve”… “Iluzii desarte,sfaramate si farame de abis”…
Imi place sa vorbesc si sa traiesc “ in culori”,asa cum odinioara eram indemnat sa visez in culori.
Prin natura unei ocupatii mai vechi,am avut de-a face foarte des cu moartea.In toate formele sale.Pare sinistru,dar nu este.
Te ajuta sa intelegi cat de marunti suntem noi oamenii,cat de neinsemnati si,mai ales, cat de repede se poate narui totul.
Viata e mult prea scurta pentru griji,pentru regrete….amagiri.
Cu toate astea,preferam sa ne complicam existenta.Face parte din noi.Ne defineste ca oameni.
Va urma…
Note to self v.1.2
Note to self:
1.M-am saturat de oameni tampiti si autosuficienti.
2.M-am saturat de mintile lovite de criza atat de crunt,incat sufera o criza a personalitatii.
3.M-am saturat de oamenii care au impresia ca a fi sincer este o idiotenie.
4.Cei care cred ca e mai bine sa stai in propria carapace sunt niste cretini. Am zis !
5.A innebunit toata lumea !
Libertate
Un nor de ploaie, ca un zid cenusiu, se apropie de campul inundat de florile galbene de rapita.
Vantul se plimba in valuri peste campia inflorita.Ici si colo,cate o floare rosie de mac isi iteste capsorul curioasa.
Cateva albine roiesc fara odihna din floare in floare,iar un stol de randunele goneste nebun peste campie in batai rare de aripi.
Am oprit pe marginea drumului si admir peisajul idilic,nepamantean.Las masina langa sosea si ma afund in marea de rapita pana la brau.
Sunt singur.Doar eu si natura.Doar eu si norul cenusiu...doar eu si albinele... si vantul.
Cand m-am bucurat ultima oara de toate astea? Ahh...e atat de mult timp de atunci...
Un zambet sincer,o vorba calda,un prieten adevarat,un camp cu flori,cu iarba, padure, copaci,munte,apa,pamant,foc,natura la superlativ,salbaticie,nesupunere...
Poate sunt lucruri marunte pentru tine,dar pentru mine inseamna evadare. Evadare din iluzie.Pentru mine inseamna libertate.Pentru mine inseamna realitate.
Note to myself
1.Daca ai principii solide si bine ancorate,nu renunta niciodata la ele.
2.Daca intalnesti oameni noi,acorda-le incredere totala pana la proba contrarie.
3.Daca intalnesti oameni care nu sunt onesti cu tine in chestiuni marunte,atunci nu e cazul sa ai incredere in ei nici in chestiunile serioase.Daca ignori acest lucru, vei sfarsi intr-un iad "custom made".
4.Daca intalnesti oameni necomunicativi, atunci depune toate eforturile pentru a sparge barierele.Daca nu reusesti,mergi mai departe,timpul e scurt.
5.Asculta-ti intuitia.
6.Asculta-ti intuitia.
7.Asculta-ti intuitia.
8.Deschide-te in fata tuturor,dar nu lasa pe oricine sa intre in acel loc special.
9.Pune intrebari.Daca te lovesti de ziduri si scepticism e cazul sa iti pui si tie cateva intrebari.
10.Asculta raspunsurile.Tine minte.Compara.
11.Nu trage niciodata concluzii la prima intalnire.Nici la a doua sau a treia.Mai bine pune cateva intrebari si vei avea un rezultat mult mai rapid.
12.Daca vrei sa vezi cum este un om cu adevarat,incearca sa il schimbi.Vei fi surprins.
13.Cand cineva iti face o promisiune si apoi o incalca cu lejeritate, e cazul sa pui niste intrebari si sa asculti niste raspunsuri.
14.Intre un barbat si o femeie nu exista prietenie.Poate exista orice altceva,dar nu prietenie.
Va urma...
O oferta de nerefuzat...
Un gainat fin de vrabiuta se prelinge pe parbrizul masinii...
Muzica e in surdina,iar motorul toarce plictisit in timp ce astept la semafor.
Soarele ranjeste obraznic de dupa un nor,iar pe refugiul statiei de tramvai doua babe asteapta tacute monstrul de metal.
E cald...Apas butonul de AC si tot ce aud e un oftat prelung in instalatie... S-a dus freonul.Si-a luat vacanta. O fi la mare acum.Pe plaja. La soare. Sub o umbreluta chic sorbind lasciv dintr-un cocktail de fructe exotice.
Gainatul fin de vrabiuta e deja o dara verzuie pe parbriz.Ar fi cazul sa pornesc stergatoarele... Scart scart...dara fina se transforma intr-o pata mata si densa.Lichidul de spalare a plecat si el in vacanta.Pe soselele patriei. Pe drumuri de munte.Si-a luat vacanta si a plecat.
Ador culoarea rosie.Imi place rosul. Imi place rosul de la semafor.Rosul de pe unghiile fetelor cochete. Rosul esarfelor purtate ostentativ la gaturile fine de "madmoisele de Dorobanti". Imi place rosul...aprins, pur,exploziv! Purul cel mai pur.
Ranjetele soarelui se transforma in hohote.Deschid geamul si las vuietul lumii sa ma patrunda.
"Sefu'. Da si tu la baiatu' de-o paine", apare un cap mic si tuciuriu de sub oglinda retrovizoare.Nu pot sa nu remarc asemanarea izbitoare dintre el si jurnalistul Turcescu. Imi zic ca am o "oaresice ureche muzicala"...poate nu mi se pare....Imi spun vreo doua vorbe de duh in gand si ii intind o moneda de 50 De bani.
"Saru-mana bossule! Sa-ti traiasca familia!" Si scaraotschi dispare la fel cum a aparut.
"Priveste viata intotdeauna prin parbriz si niciodata prin oglinda retrovizoare", spune o vorba veche.
Ok...o privesc prin parbriz. E..verzuie...destul de mata... si intinsa pe tot parbrizul.Daca adaugam si praful, obtin o viziune foarte clara si precisa a vietii.Noroc ca avem si geamurile laterale.
Culoarea rosie inca persista.Nu-i nimic.Imi place rosul.
Babele de pe refugiul pentru tramvai jubileaza.In sfarsit vine monstrul de me(n)tal care opreste cu un scartait puternic.
Pe trotuarul din dreapta trec grupuri de oameni garboviti de ganduri...
Gandurile. De ce le avem? La ce ne folosesc?La ce ne ajuta? Intrebari fara rost,destinate oamenilor care gandesc prea...mult.
Oamenii care gandesc prea mult sunt deseori introspectivi.
Oamenii care gandesc prea mult,pun multe intrebari...Mda...mult prea multe intrebari.
Exista insa si oameni care nu gandesc,iar pentru ei nu e nevoie de intrebari,nici macar de raspunsuri.Privesc oamenii respectivi ca pe niste vaci. Ca pe niste vaci iesite la pascut. Pe o pajiste insorita si verde, rumegand in liniste o portie de iarba proaspata unsa cu roua diminetii.
Exista,desigur, si oile. Acestea prefera sa urmeze un berbec. Intotdeauna se simt bine in grup.Elementul lor e in grup. Behaie in grup,mananca in grup, dorm cu grupul.
Desigur, sunt mult mai multe categorii...dar cele doua sunt fascinant de omniprezente. Vacile si oile.... Boii si berbecii....
Gandesc prea mult...Poate de asta culoarea rosie a semaforului imi aminteste si de locul de munca. Locul de munca.....Munca...... Mai munceste cineva cu adevarat, ma intreb...
In sirul meu prelung de intrebari,apare culoarea verde... Viata mi-a dat verde si tot viata mi-a mai dat ceva astazi. Viziune. E ca un gainat fin de vrabiuta, intins pe parbrizul masinii.E ...o oferta de nerefuzat....
Viata ca o locomotiva
Urasc locomotivele...si sunetul lor strident ca un vaiet prelung.
Urasc sinele de tren...dar mai ales, urasc locomotivele.
Urasc si garile..si peroanele... si anunturile ce suna vagi in difuzoarele prafuite si colorate de timp in tente ruginii...
Urasc iluminatul plapand si galbui al garilor,dar cel mai mult...urasc locomotivele...pentru ca urasc despartirile.
(...)
Era o dupa amiaza racoroasa de toamna.Un difuzor batran isi taraie cu greu cuvintele catre palcul de oameni ce asteptau tacuti pe peron.
-Trenul personal 1161 din directia..... va sosi in statie la linia 1, va rugam ,atentie la linia 1!
Undeva, intr-un capat al peronului, o tanara asculta ingandurata anuntul difuzorului.
-In sfarsit vine, isi spuse soptit, apoi facu cativa pasi de-a lungul marginii peronului catre palcul de oameni.
In departare, se zari silueta gri a trenului personal ce se apropia gafaind de gara.
-Oare cum va arata in uniforma? se intreba tanara in timp ce isi musca fara sa isi dea seama, unghia degetului mic de la mana dreapta.
Facu ochii mari si se retrase cativa pasi inapoi de la marginea peronului.
Trenul isi facu intrarea, apoi, opri scrasnind bulucindu-si maruntaiele. Papornite,oameni,gaste si rate se amestecara laolalta.
Usile vagoanelor fu-ra trantite la o parte si din interiorul intunecat incepura sa tasneasca pasagerii.
La cei 21 de ani ai sai, tanarul isi purta smechereste bereta rosie, scrutand peronul dintr-o singura privire.Era in sfarsit, acasa.
Isi aranja cu grija uniforma, se scutura de colbul strans de prin cotloanele trenului si pasi tantos pe scara vagonului. Deja o observase.Era inconfundabila. Parul ei roscat, tenul ei ca laptele si corpul de sirena atrageau imediat atentia.
Pe masura ce isi croia loc printre oamenii de pe peron,inima lui gonea din ce in ce mai nebuna.
In cateva secunde ce pareau ca o eternitate, ajunse langa ea si, fara sa scoata un cuvant o cuprinse in brate.
O stranse atat de tare la piept, incat biata fata aproape ca nu mai putea respira.
-Mi-a fost dor de tine!Mi-a fost dor rau de tine,ii spuse el soptit la ureche.
Tanara il privi cu ochii umezi,se elibera usor din stransoare si ii cuprinse fata in palme.
-Te iubesc,mototolule.
Apoi, ii inveli buzele cu ale sale, intr-o sarutare ce atrase privirile curioase ale oamenilor din jur.
Mainile lor era strans inlantuite si parea ca nimic nu mai exista in jur.
-Cat timp vei ramane, il intreba ea.
-Doar o zi,din pacate.Mai mult nu mi s-a dat permisie.
Tanara pleca intristata capul.
-De ce asa putin? De ce nu te lasa sa stai mult?
-Am incercat,dar nu mi s-a permis si nici nu mi s-au oferit explicatii.E mai bine decat daca nu as fi putut veni, nu-i asa? , intreba tanarul aruncand o privire umila si supusa.
-Da...ai dreptate, ii replica ea si apoi il trase brusc de mana catre iesirea de pe peronul garii.
(...)
(...)
Noaptea s-a lasat ca un voal peste peron.Frigul neobisnuit de patrunzator se plimba in voie de-a lungul peronului, numarand oamenii.
Aburii unei locomotive dansau lasciv in jurul unui bec ce abia lumina capatul intunecat al peronului.
Cu greu puteai zari doua siluete infrigurate ce se tineau strans in brate.
O bereta rosie de sub care rabufneau rebele flacari stralucitoare si roscate...
Doua maini inlantuite, doua buze umezi si doua soapte...
In tacerea noptii nu se auzea decat oftatul prelung al locomotivei ce era nerabdatoare sa se piarda in neant si sa alerge catre necunoscut.
Aburul ii imbratisa pe cei doi ,apoi pleca zburdand, la becurile de pe peron, printre alte cateva siluete.
-Sa fii cuminte, ii sopti ea.
-Si tu, ii raspunse el.Iti sta bine cu bereta, ar trebui sa te duci in locul meu si sa raman eu aici.
Tanara nu ii raspunse.Doua sclipiri alergara rapid pe obraji si se pierdura in noapte, printre aburi,frig si siluete...
Un tipat prelung sfasie tacerea si ii facu pe cei doi sa tresara violent. Era locomotiva, era strigatul pe care cei doi il urau cel mai tare... Ar fi dat orice ca timpul sa se opreasca..Sa fie doar ei si aburul...
Tanarul isi aranja cu grija bereta si se urca pe scara primului vagon.
Un zambet amarui ii incolti pe fata.O mica sclipire in coltul unui ochi ii trada gandurile...
Trenul se puse usor in miscare,iar mana lui o cauta pe a ei.
De pe scara primului vagon, ii arunca un usor suras,ii saruta mana si o lasa apoi sa dispara in noapte.
Tipatul locomotivei il facu sa tresara. Stia ca nu va mai revedea niciodata acei ochi, acele bucle roscate, acele imbratisari si acele soapte...
(...)
In departare, se vedeau luminite plapande, un peron intunecat si o silueta ce parea impietrita in asteptare. La fel ca si el, va uri pentru tot restul vietii locomotivele...peroanele....despartirile...
Un sunet strident taie frigul noptii si zbura catre vazduh,peste dealuri,peste oras,peste silueta de pe peronul garii......
Mi-e dor
Mi-e dor sa fie liniste.Ma dor urechile si ma dor si simturile...
Uneori strig din toti ranunchii catre haul din fata mea.Uneori se aude si ecoul,iar atunci...e zgomot si as vrea sa fie din nou liniste.
De ce ti-ai dori ceva ce nu poti avea? Sau de ce sa ai ceva ce nu ti-ai dorit ?
Viata e complexa si are multe aspecte.La fel ca tine, la fel ca mine.Un joc al mastilor,bine pus la punct si cu un scop precis.
Mi-e dor sa fie liniste...
Mi-e dor de oamenii care traiesc si nu doar exista. Mi-e dor de oamenii care vorbesc si nu doar exprima cuvinte.Mi-e dor de oamenii care asculta si nu sunt doar atenti.
Mi-e dor de voi, de mine, de mare. Mi-e dor de neconditionat,dar nu mi-e dor de "de ce".
Mi-e dor de curaj si nu doar de nebunie.Mi-e dor de mine, mi-e dor de tine, de voi.
Mi-e dor de intrebari si mi-e dor si de raspunsuri.
La fel de dor mi-e de voi, de oameni.
20 de secunde...
Cantecul molcom al greierilor de noapte ce se veselesc in iarba racoroasa, te fac sa te simti bine, te fac sa iti amintesti de noptile de vara la tara,la bunici.
Noptile de vara racoroase,cu luna plina,cer senin si cantec de greieri langa marginea padurii.
Doar acolo te poti simti in largul tau.Fara probleme,fara regrete,fara ganduri inutile.
Imi amintesc de noptile la tara.Atat de placute.... Imi amintesc de parfumul copilariei petrecute pe ulitele satului,in picioarele goale prin praful incins. Prefeream colbul de la tara in locul betoanelor de la oras.Preferam sa alerg cu cainii pe dealuri si sa ma plimb cu calul prin padurile dese si impunatoare...ca niste catedrale.
Imi amintesc de parfumul copilariei mele la tara, cu miros de gogosi si paine dospita la vatra,de mancarica pe care o facea bunica si de paharul de vin rosu care pecetluia o masa buna.
Parfumul copilariei..parfumul inocentei...parfumul pe care il pastram cu sfintenie intr-o cutiuta adanc ascunsa in sufletul nostru.
Imi amintesc de noptile de iarna la tara,cand colindam cu saniile,faceam oameni de zapada,radeam si ne bucuram,faceam puscoace si bubuiam cu bete de chibrit si duze uzate de injectoare auto.... Imi amintesc de noptile la tara cand mergeam cu colindul si ma intorceam ud fleasca acasa.
Imi amintesc de noptile de iarna la tara cand stateam la gura sobei si priveam cu o fascinatie incredibila flacarile care dansau troznind pe lemne apoi plecau intr-un joc de umbre si lumini pe tavanul incaperii..
Imi amintesc si de ziua in care am dat accidental foc la sura de paie a bunicilor (era cat 4 case mari).La fel de bine imi amintesc si sutul in fund primit atunci de la tatal meu. Imi amintesc de verisoarele mele, de prietenii mei,de cainii si pisicile pe care ii culegeam mereu din orasul meu de pe strazi si ii duceam la tara.
Nu o sa uit niciodata parfumul bradului si mirosul coajei de portocala proaspat rase.Nici gustul placintei excelente pe care o facea bunica mea.. Si...nu o sa uit nici caracterul aspru al bunicului meu.
La fel de vii raman in memoria mea si momentele in care ma urcam in podul casei si alergam soarecii (impreuna cu pisicile), momentele in care transformam podul grajdului de animale in bordul unui avion boeing 747 si imi imaginam ca decolez usor peste rapa din gradina apoi,mai departe catre palcul de copaci spre o destinatie necunoscuta.
Rasaritul soarelui si cantecul cocosilor imi incalzeste policioara prafuita a memoriei.Acele zile sunt atat de vii, atat de....aici. La fel de bine imi amintesc si ziua in care faceam mustul asa cum se facea odinioara. Ne spalam bine pe picioare si ne urcam in butoiul cu strugurii proaspat culesi, apoi topaiam pana la epuizare.
Imi amintesc de bradul urias din fata casei,de vacuta mea preferata pe care adoram sa o duc sa bea apa, de sus din deal..de la teica.Imi amintesc de toate animalele ce ma asteptau cu o bucurie fantastica. :)
Cainii sareau in sus de fericire... (stiau ca vor fi dezlegati atunci cand vin eu), pisicile se adunau gramada in jurul meu (stiau ca vor primi mancare buna de la mine), vacuta care ma lingea pe maini cu limba ei lunga si aspra mugind prelung si abia asteptand sa iasa din grajd,iar ...calul...Calul abia astepta sa vada noi locuri prin padurile din imprejurimi.
Era sarbatoare cand mergeam la tara. Era sarbatoarea mea, cantecul meu, dansul meu,copilaria mea...
Imi amintesc atat de viu despre toate,dar cel mai mult imi amintesc de noptile de vara,cand stateam afara pana tarziu.La tara eram liber, eram in elementul meu.
Putini dintre voi stiti cum e noaptea in padure.Cum e cantecul pasarilor nocturne, cum e lumina lunii printre copacii tacuti, cum e mangaierea ierbii pe picioarele goale si cum e aerul umed si racoros... ca o imbratisare a padurii.
Imi amintesc de noptile in care stateam alaturi de fierar, in fieraria satului si il priveam cu ochi mari si curiosi cum transforma o bucatica de metal intr-o potcoava. Imi explica rabdator cum trebuie incins metalul, apoi batut,apoi calit, apoi incins din nou si batut pe nicovala pana ce se transforma treptat in potcoava.Fierarul era preferatul meu. Un om pe la 50 de ani, cu fruntea aspra si batuta de vant, cu palmele mari si puternice. Ingenunchea metalul si ii dadea ce forma dorea el. Imi placea sa privesc si momentele in care erau potcoviti caii.
Copilaria mea a fost o continuaa curiozitate. Am fost manat mereu de intrebari.De ce este asa si nu altfel?
Imi amintesc si de brutar... Mergeam deseori la el sa mananc paine proaspata si sa il privesc cum framanta aluatul, il pune la dospit si apoi il baga in cuptorul de vatra. Aburii imbietori umpleau jumatate de sat.Stiai repede cand e paine la brutar.
Imi amintesc si de vanzatoarea de la cooperativa satului,dar, in mod special imi amintesc de ziua in care se primeau prajituri..amandine. Le mancam direct din mana.
Vremuri frumoase de care imi amintesc cu placere. Pe atunci telefonia mobila era ceva din filmele sf,internetul...o notiune care nu era prezenta in vocabular.
Vremuri frumoase in care mergeam cu bunicul la moara si vedeam cum sacii de grau si porumb pe care ii caram cu caruta se transforma in faina.
Noptile racoroase insa.....vor avea mereu un loc special in amintirile mele.Alaturi de cantecul greierilor de noapte si al pasarilor nocturne.Noptile in care ma cataram in ciresul din gradina,apoi in visin ,in mar si in gutui..Nu scapa nici parul sau prunul. Faceam la fel si cu alti copaci din sat de pe marginea ulitei.Ma cataram mereu pana sus,in varf.
Imi amintesc colbul drumului.Fierbinte,uscat si intepator.Imi amintesc mersul prin ploaie si momentele in care stateam sus pe deal si priveam tot satul de acolo.
Imi amintesc toate momentele frumoase, apoi...imi amintesc de ochii ei negri...si stinsi...
(...)
Cantecul monoton al greierilor de noapte ce se veselesc in iarba racoaroasa, ma acompaniaza pe drumul pana in parcare, la masina.
"La naiba...mi-am uitat bocancii in casa". Ma intorc de langa masina si intru in casa de unde ies cu perechea de bocanci uitata."Ce mai conteaza 20 de secunde intarziere?" imi spun resemnat in gand.
Ii asez frumos in portbagaj, apoi plec la drum.
"E tarziu. E ceasul 1,iar pana la destinatie o sa fac 3 ceasuri.Asta inseamna ora....4....Ohh....e foarte tarziu. Ar fi bine sa ma grabesc"...
Pornesc in tromba.Ies pe Calea Mosilor,apoi accelerez pe Colentina catre iesirea din capitala gri si prafuita.Deja, in Afumati am 120 km/h si ma gandesc cu placere la momentele frumoase din copilaria mea la tara.Abia astept sa retraiesc o parte din ele.Abia astept sa imi vad pisicuta pe care am dus-o acum 12 ani la tara, sa imi vad bunica, sa mananc placinte, sa stau cu burta la soare, sa beau un pahar de vin rosu,sa colind aiurea prin padure si sa ascult cantecul pasarilor, sa ma bucur de viata simpla si adevarata...
Abia astept sa fac toate asta.Gandurile mele zboara catre momentele in care priveam stelele pe cer.Imi placeau stelele cazatoare...Bunica mea mi-a spus ca atunci cand o stea cade, un om moare.
"Trist" ...ma gandeam eu atunci. Exista si o parte placuta totusi.Iti puteai pune o dorinta.Nu trebuia sa o spui nimanui, altfel nu se mai indeplinea.
Imi amintesc de ultima stea cazatoare pe care am vazut-o....Era stralucitoare.....intensa...si parea ca o sa ma inghita cu totul. Atunci noaptea s-a transformat in zi pentru cateva secunde.
Ma gandesc cum ar fi fost sa fiu o stea, o cometa, ..orice.... sa pot calatori acolo unde nu merge nimeni.. Oftez si trezesc cd playerul. Am nevoie de companie. Ma asteapta un drum destul de lung.
Apas butonul si, in acelasi timp ma pregatesc sa depasesc taxiul din fata mea. E cam la 200 de metri.
"Deja m-a observat, se muta pe banda din dreapta" imi spun in gand."In 20 de secunde sunt deja trecut de el".... Intr-adevar, soferul a vazut ca vin si mi-a facut politicos loc.
Imi iau degetul de pe butonul de play al cd playerului si apas usor acceleratia masinii. "O sa ma opresc la 140" imi spun in gand.
In acelasi gand aveam si steaua si cometa....Ohh cometa... Ce cauta cometa din gandul meu pe strada? Si mai ales.... de ce venea de pe contrasens cu peste 200 km/h spre mine?
Inainte sa imi termin gandul, "cometa" a rupt parapetul ce despartea cele doua sensuri de mers, a patruns pe contrasens, a trecut razant prin fata mea si s-a oprit in taxiul din dreapta.
(...)
E liniste. Dupa racnetul disperat al cauciucurilor care au muscat asflatul cu o furie incredibila, acum e liniste...
As vrea sa fiu intr-un lan de grau.Sa miros florile de mac, sa admir rasaritul de soare,iar vantul sa imi alinte parul.
As vrea sa fac tot ce mi-a fost teama sa fac vreodata.As vrea sa spun tot ce mi-a fost teama sa spun vreodata.
"E real?" imi spun in gand.
Totul pare un vis... Sunt doar eu acolo si cele doua masini.
Linistea noptii incepe treptat sa dispara. Gemete de durere incep sa se auda dintre epavele fumigande ale celor doua masini. Impactul ? Un bmw puternic, ultima serie, infipt frontal intr-un logan.
Motorul loganului este peste cei doi pasageri pe care ii transporta.
Ma indrept cu pasi hotarati catre taxiul pe care tocmai ma pregateam cu putine secunde inainte sa il depasesc.
Soferul taxiului este inconstient, scaunele sunt ambele rupte pe spate,bordul masinii este in bratele pasagerilor.
Ma duc in dreapta si incerc sa deschid portiera.Nu reusesc, asa ca sparg geamul lateral dupa cateva incercari.
Incheietura fina a unei maini...o bratara.... doi ochi negri care ma privesc speriati si stinsi.E o tanara de 19 ani, cu trasaturi fine si delicate. Din pacate, realizez ca nu pot fi cu nimic de ajutor.
E un sentiment de neputiinta coplesitor. Dupa cateva incercari de a deschide usa, am renuntat.Nu se putea face nimic fara echipament de descarcerare.
Ambulanta fusese anuntata deja, cu toate acestea au ajuns 25 de minute mai tarziu. Politia dupa 30 de minute. Era 1.25.
Un camion ajunge la fata locului si se strecoara cu grija printre cele doua epave, apoi isi continua drumul nestingherit. Incep sa mai opreasca masini, oameni agitati.....telefoane disperate....
Totul e undeva in departare... Acolo sunt doar eu si o strangere de mana. Doar eu si doi ochi negri care ma privesc speriati. Doi ochi negri care au amintirile lor, bucuriile lor,regretele lor....
"Totul o sa fie ok....incearca te rog sa nu te misti, ambulanta e deja pe drum"....
"Cum te numesti....? De la aeroport vii....? Spania...?Acasa.... ? ".... "Am inteles"....
La piept poarta o cruciulita mica ce sclipeste palid in lumina fada a becurilor de pe strada.
"Ahh...Dumnezeu...." imi spun in gand... Unde esti? Esti? Existi ?
Dar...de acolo nu se aude nimic. E doar tacere si ignoranta.
Ii strang mana si o mangai usor pe crestetul capului.Imi zambeste si imi strange mana mai tare.Lacrimile ii siroiesc pe obraji... O privesc in ochi,iar ea nu isi dezlipeste privirea de a mea ca si cum i-ar fi frica sa nu alunece in neant... Ma roaga sa nu ii dau drumul si sa raman acolo, langa ea. Ii este frica.... "Nu o sa plec nicaieri..." ii raspund. "Adi este numele meu...." ii spun soptit...
"Sa nu adormi, altfel vei intra in stare de soc" ii spun calm. "E important sa stai linistita si sa nu te misti. O sa radem despre asta cand vei fi la spital" o "amenint" cu un usor suras..
Peste 5 minute...acei ochi negri raman nemiscati...privind in gol ca intr-o prelunga meditatie...
In jur miroase a moarte. O poti simti ca o apasare uriasa si rece.....
Ma indepartez de masina si ma duc undeva ...in mijlocul strazii.....ma asez pe asfalt si las lacrimile sa ma inunde.Corpul imi tremura din toate incheieturile iar furia...imi tine companie.
Te intrebi daca exista.... Dumnezeu.
In departare se aud sirene prelungi...oamenii fac gramada acum in jurul masinilor.Ii privesc pe toti, de pe asfaltul rece.Privesc cerul...privesc oamenii....ma privesc pe mine...
Apoi...imi amintesc de copilaria mea, de viata la tara, de colbul drumului, de placintele bunicii, de prietenii mei, de persoanele la care tin si le iubesc mai mult decat pe mine.Imi amitesc de toti cei in fata carora m-am deschis, imi amintesc de cei pe care ii numesc prieteni si ii numar pe degetele de la o singura mana.... Imi amintesc ca viata e scurta si se poate termina atunci cand te astepti mai putin. Poti lasa in urma regrete,lacrimi, amagiri, suferinta,lucruri nefacute sau nespuse.
Imi amintesc de imbratisarea sincera oferita unui prieten.Uneori, asta inseamna enorm de mult.
Imi amintesc de o strangere de mana ce mi-a schimbat viata in acea noapte. Imi amintesc de cele 20 de secunde "pierdute" intorcandu-ma dupa bocanci.
Imi amintesc ochii ei negri si stinsi.... si imi amintesc de licarirea palida a unei lumanari asezate pe asfalt... langa incheitura fina a unei maini ce strangea acum, un lantisor si o cruciulita...
O barca si un gand
Raza de soare pe obrazul fin al bobului de nisip...
Patura spumoasa ce mangaie suav intinderea aurie de nisip...
Cantec de pescarus ce despica aerul rece si sarat al diminetii...
(...)
Te tine la pieptul sau si iti mangaie usor parul. E ca un parinte protector. Iti soarbe ochii din priviri si nu scoate o vorba.E fericit ca e acolo, cu tine.Langa bobul de nisip,patura inspumata si cantecul de pescarus.
Soarele paseste vioi pe cerul albastru si senin..Aburi lenesi se ridica din mare si plutesc incet printre bataile de aripi. In departare, zaresti o barca.
"Cine o fi acolo" , iar gandul tau zboara cu repeziciune printre aburi,pescarusi,raze de soare...pana la barca,dar... tot ce gasesti e o barca goala.
Te intorci dezamagita la mangaierile tandre pe par, la imbratisarile lui parintesti si...oftezi adanc.
Invidiezi aburul, invidiezi bataia aripii, invidiezi soarele si marea...
(...)
Cand ai privit ultima oara cerul instelat ? Cand ai numarat ultima oara stelele cazatoare? Cand ti-ai pus in gand o dorinta ce credeai ca "trebuie" sa se indeplineasca?
Cand ai iubit si te-ai lasat iubit? Totul e atat de departe... ca o barca, in mijlocul marii. Din cand in cand, cineva mai ajunge cu gandul pana la ea, dar nimeni nu ramane.E doar o barca goala, ce calatoreste catre o destinatie de nimeni stiuta.
Imi las corpul sa cada in iarba. Privesc in sus, catre cer.Numar stelele.Ma numar pe mine.
Doi meteori se joaca inlantuindu-si cozile, apoi, dispar in departare in licariri verzui si vesele.
Cand am iubit ultima oara? Cand m-am lasat iubit? Totul e atat de departe... ca o barca in mijlocul marii.
Firele de iarba imi gadila usor narile,iar un gandac albastrui urca incet pe pieptul meu.Privesc stelele si ma pierd printre ele...ca o barca in mijlocul marii.
La dreapta e momentul in care m-am nascut. Putin mai in fata, pe stanga, e momentul in care faceam primii pasi,iar aici, in fata, e momentul in care am invatat sa vorbesc.
Sertarele timpului sunt toate deschise. Pot merge unde vreau, cand vreau, cum vreau....
Privesc chipuri..privesc fericiri, tristeti, dorinte, impliniri.
Viata e simpla.Ca noi...dar noua nu ne place sa fim simpli. Si nici viata noastra nu ne dorim sa fie simpla.Vrem sa fim complicati.Vrem sa folosim cuvinte mari, pompoase.Vrem sa fim tot timpul altcineva.Vrem sa fim el sau vrem sa fim ea, dar niciodata nu vrem sa fim NOI.
Ironic... Ironica e si viata.Ironici suntem si noi.
(...)
Gandacul albastrui s-a oprit triumfator pe pieptul meu si acum priveste curios catre stele.
Noaptea e calda si linistita. In padurea din apropiere se aud cantece ciudate ale pasarilor nocturne. Undeva, in departare , se aude chemarea marii.. ca un vuiet prelung, sfasietor.
Inchid in graba sertarele timpului, imi iau la revedere de la stele si trimit gandacul albastrui in lumea sa.
Undeva, in departare, ma asteapta o barca... si un gand.
Lumea mea
O noapte ploioasa si rece de Mai...
O casa, o curte si...un cires de Mai ce incearca timid sa isi ofere fructele in timp ce vantul se joaca timid printre frunzele sale.
Undeva, sus...printre stele,doar luna te priveste atenta si intrebatoare.Ii place sa asculte, sa priveasca, sa inteleaga...
Un stol de ganduri ale noptii trece pe langa tine si pleaca undeva, in zare. "De unde vine?" te intrebi in timp ce te cateri cu grija in ciresul de Mai....
"Din lumea lor", iti raspunde luna, cea atenta si curioasa.
"Din lumea lor....." iti repeti in gand.
"Da, din lumea lor", iti repeta luna. Ea le stie pe toate. E tot timpul atenta si curioasa.
O cireasa te imbie sa o culegi.E rosie, dar nu foarte coapta.Cu toate acestea e dulce.... "Daca ar mai fi stat o saptamana" sub mangaierile soarelui, ar fi fost si mai rosie si mai coapta si mai dulce...
Iti amintesti de stolul de ganduri...Te gandesti la lumea lor, a gandurilor de noapte.Iti amintesti ca tot de acolo vin si soaptele, atingerile, mangaierile de noapte... de acolo vin bucuria si tristetea, sperantele si deziluzia.
"De acolo vii si tu", te lamureste luna..
"De acolo vin si eu", iti repeti in gand. "Dar...de unde vine el?" continua gandul.....
Iti aprinzi o tigara si tragi adanc un fum in piept si, apoi, te gandesti la lumea lui.Incerci sa o intelegi, sa o descifrezi.
Cine sunt eu? Cine este el? Cine suntem noi?
"Praf de stele" , iti raspunde luna cea atenta si curioasa.
"Praf de stele"...iti repeti in gand...
Praf de stele pe covorul timpului, ti-ar raspunde el.
"Lumea mea e o lume a intrebarilor si a raspunsurilor.O lume a curiozitatii si,apoi, o lume a cunoasterii.Cunoasterea nu e un rezultat, ci o consecinta a faptului ca traiesc, exist, gandesc", asta ti-ar raspunde el. "Si voi continua sa exist, sa traiesc si sa gandesc...la fel cum voi continua sa imi pun intrebari".
Lumea mea e insasi o consecinta.Nu oricine intra acolo si nu oricine iese.Lumea mea sunt eu,iar cine intra in lumea mea devine parte din ea, parte din mine.
Oamenii sunt obisnuiti sa primeasca.Nu sunt obisnuiti sa ofere.Unoeri se tem sa ofere,la fel cum se tem sa primeasca.
(...)
"Lumea lui".... iti repeti in gand. "Lumea lui,pare diferita de lumea mea".
Care e lumea mea? Care e lumea lui?
Ne sperie profunzimea.Uneori, cuvintele ne sperie mai tare decat moartea.Pe buna dreptate, uneori cuvintele pot provoca rani mai mari decat o sabie,iar pt asta nici nu trebuie sa curga sange.
Ne-am obisnuit sa traim in "normalul" impus de altii.Ne-am obisnuit sa vedem anormalul acolo unde nu exista de fapt,pentru ca, privim prin ochelarii nostri,construiti de noi pentru noi.
Ne-am obsinuit sa gandim ca lumea e reala si palpabila.Ne ascundem in spatele unor cuvinte pe care nici noi nu le intelegem. "Pragmatism", "realism"... sunt doar cuvinte goale. Forme fara continut,cu intentia clara de a ne indoctrina si a accepta convingerile celor care doresc sa ne supuna intr-un fel sau altul.
Lumea lui.... e o lume a libertatii. De opinie, de exprimare, de simtire, de manifestare,de sinceritate, de iubire. O lume eliberata de lacate sau usi. O lume in care putini intra.
O lume construita pe intrebari si raspunsuri.O lume a comunicarii.
(...)
"Intrebari..... prea multe intrebari", iti spui in gand.
"Intrebarile inseamna dorinta" iti raspunde luna cea atenta si curioasa.
"Dorinta..." , iti repeti in gand.
Da, dorinta. E doar o consecinta.
(...)
Oamenii ar trebui sa invete din trecut, sa traiasca in prezent si sa se gandeasca cu placere la viitor.Oamenii.....
(...)
Mirosul ierbii, briza usoara a marii,atingerea catifelata a nisipului fin si imbratisarile fierbinti ale soarelui, te fac sa iti amintesti ca exista si lumi neconditionate de intrebari, de raspunsuri...
Nu sunt intrebare, asa cum nu sunt nici raspuns.
Sunt praf de stele pe covorul timpului... Sunt propria-mi lume.
Romanii, un popor de mincinosi (?)
"Buna! Cum te simti astazi?
Salut! De la foarte bine in sus"
Macar o data in viata sunt convins ca ai auzit asta sau..ai spus asta.Aparent, un salut politicos si un raspuns pe masura intrebarii.
Da, cu totii mintim.Ne mintim pe noi, te mintim pe tine, ii mintim pe ei.
Putem incerca si o conjugare: Eu mint, tu minti, el minte, noi mintim, ei....ei....."ei minte".
Ei bine,minte ne trebuie.Asta e ceea ce ne lipseste multora dintre noi.Chiar si mie uneori.Ne lipsesc multe lucruri in viata:mintea cea de pe urma in mod special.
Iar cand o gasim, fie e prea tarziu,fie nu o gasim pe cea care trebuia.Si uite asa, dam dintr-o incurcatura in alta.
Ce face omul cand se afla in incurcatura? V-ati gandit bine...minte! "De ce minte?" , o sa va intrebati acum.Habar n-am.Nu va voi putea spune de ce, dar am cel putin o parere.
Mintim pentru ca e usor,pentru ca "asa fac si altii", pentru ca ni se pare o cale usoara de a iesi din incurcaturi.Intr-un mod cu totul curios insa,romanii mint mult.Mai mult decat e necesar.
Imagineaza-ti cand te trezesti dimineata:
Iti suna cele 5 telefoane pe care le-ai pus sa sune.Te trezesti cu greu dupa vreo 15 minute,te dai jos din pat,incerci sa ajungi in fata oglinzii la baie,apoi iti spui prima minciuna: "hmm..arat destul de bine astazi".
Iti faci rapid un dus (de cele mai multe ori cu apa rece pentru ca nu ai timp sa astepti o vesnicie apa clada),tragi pe tine hainele curate si te duci buimac spre frigider. Acolo, constati ca intarzii la serviciu si lasi naibii si mic dejun si tot.
Arunci repede haina pe tine, iei cheile din cui si iesi val vartej pe usa.Afara, scapi un "FUCK!" scurt.A nins toata noaptea,iar masina este acoperita de zapada proaspata si adunata cu ura pe masina ce ai spalat-o si curatat-o in seara precedenta.
Deschizi repede usa, pornesti motorul si mai bagi o minciuna:"lasa...ca merge si asa pana la serviciu nu o fi capat de lume".
Tragi repede o maneca pe parbriz, cat sa distingi cateva umbre si sa nu iei vreun stalp in bot si o iei din loc printre masinile vecinilor ingropate sub zapada.Te bucuri."Slava domnului ca am 4x4,stiam eu de ce am vrut-o".
Iesi din parcarea blocului si te repezi pe strazile acoperite de neaua impecabila si nederanjata de nicio o lama a edililor. In 10 minute trebuie sa fii la serviciu, asa ca, mai scapi un "FUCK!"
Apoi, incepe aventura.Noroc ca e 5.40 dimineata si nu e cine stie ce trafic. Franezi brusc si reusesti in ultimul moment sa te strecori printre doua masini la semafor "Pff...am scapat, era cat pe ce sa il pup pe ala din fata".
Esti apostrofat, moment in care, apelezi bineinteles la minciunica de rigoare:"Imi cer scuze,tatal meu a suferit un atac de cord si e la urgenta.".... Apostrofatorii cei rai, isi retrag repede degetele si injuriile si adopta repede niste expresii de vinovati.
Se face verde.O iei primul din loc... ca doar e 4x4.Si te duci tareee....Apoi mai scapi un "FUCK!". Tocmai se face rosu la semaforul din fata ta.Spui repede un "Tatal Nostru" si un "fie ce-o fi" si treci pe rosu, ca doar intarzii la tatal tau, pardon..la serviciu.
Treci de intersectie si mergi mai departe.Peste 5 minute incepe programul, dar nu poate incepe fara tine si evident, mai spui un "FUCK".Virezi stanga pe 1 mai si treci de un rosu.Ghinion, pe contrasens sunt baietii cu ochi albastri care, veseli, pornesc braduletul de pe masina si iti colinda voios in spate.. nino- nino--nino...nino... Pentru efecte luminoase cat mai frumoase,folosesc si farurile.Imi plac sarbatorile de iarna, cu braduleti,luminite si baieti veseli, asa ca , opresc si eu voios.
-Primiti cu colindul? intreaba veseli baietii
-Primim, ce sa facem, le raspund eu in timp ce aveam "FUCK"-ul de rigoare pe limba.
Mai sunt 4 minute pana incepe programul,iar baietii nu par foarte grabiti.
Le explici spasit ca ai gresit, ca intarzii, ca te da afara (minciunica de rigoare), ca e sfarsitul lumii, si ca o tara intreaga va fi vaduvite de buletinul de stiri daca tu, TU nu ajungi la timp.
Baietii se uita pe felicitarile ce le-ai inmanat si...intr-un tarziu...te lasa sa pleci. Le multumesti,dar mai ai 2 minute pana incepe programul.
FUUUCK !.. Ajungi la arcul de triumf, faci cateva cascadorii in claxoanele bucuroase ale celorlalti participanti la trafic, ce iti fac voiosi calde urari de sarbatori. Un salamior, o bucatica de muschiulet afumat, putina slaninuta. Le gasesti pe toate in frigider acasa,nu e problema, asa ca bagi gaz!
"FUCK, 1 minut...", iti spui in gand, in timp ce masina toarce voios spre un 120 km/h pe zapada si gheata catre destinatia finala, unde, mai faci cateva pirueta in spiritul sarbatorilor de iarna apoi iti spui ca trebuie sa mai si muncesti si parchezi repede masina, dupa care o iei la fuga (putina miscare matinala nu a omorat pe nimeni) catre intrarea in cladire.
Evident, ai intarziat.3 Minute. Toti te asteapta cu figuri suparate si acuzatoare.Poporul a fost vaduvit de primul buletin de stiri, si asta numai din cauza ta, asa ca ...mai bagi o minciunica.
"Mi-a fost rau....abia am reusit sa ma trezesc,dar am venit la munca,pentru ca n-am vrut sa incurc pe nimeni"
Cu totii am avut si avem, poate, momente asemanatoare.Nu numai la serviciu.
Spre exemplu, cineva te contacteaza pe messenger. Cineva cu care nu ai chef sa vorbesti.Asa ca ii raspunzi politicos la salut si apoi ii trantesti un "scuza-ma, dar tocmai a venit cineva la mine si trebuie sa ies". Si iesi.Doar pt el/ea.
O alta situatie.Cineva ne roaga sa ii imprumutam cu o suma de bani oarecare.Ne amintim ca am mai facut asta in trecut si nu am dori sa fim din nou pusi in situatia de a face pe recuperatorii, asa ca spunem politicos si cu glas stins si jeluit: "Imi pare rau, te-as fi ajutat mosule, dar sincer..am avut un necaz mare in familie/probleme/etc.. si nu pot sa te imprumut ca i-am cheltuit, imi pare sincer rau, daca imi spuneai acum o zi doua, puteam sa te ajut".
Ati prins ideea.Mintim.De ce mint?De ce minti? De ce mintim? E o intrebare buna, la care daca am avea raspunsul, am detine adevarul absolut.
De cate ori nu vi s-a spus ca aratati remarcabil de "fresh" atunci cand aratati de parca a trecut trenul peste voi? De cate ori nu ati auzit "aaa...am o durere ingrozitoare de cap, nu am chef acum sa fac aia sau ailalta"...
Da, suntem un popor de mincinosi.Ne place sa mintim, pentru ca e mai facil,mai confortabil,mai lipsit de stres.Iar noua,romanilor, ne plac lucrurile usoare in general.
Vrem sa muncim cat mai putin si sa catgiam cat mai mult posibil.
Rasfoiam zilele trecute niste CV-uri.Pompoase.Unele cu greseli de ortografie de neiertat.Altele umflate in mod exagerat,iar altele adresate unei alte companii, pentru ca adresantul, a uitat sa modifice niste nume.La interviu, afli ca de fapt a mai pus de la el/ea, cateva competente, ca sa fie chemat.
Da, mintim.Mult...Mult si fara rost.In nestire.O mintim pe femeia de serviciu ca are o slujba ca oricare alta slujba.O mintim pe colega grasa ca nu ar trebui sa fie complexata si ca va intalni intr-un final pe cineva care sa o iubeasca si pe ea, ii mintim pe parinti ca ne ducem la o prietena sau un prieten, in timp ce noi fugim bucurosi la munte sau pe alte meleaguri de vacanta,mintim cand ne privim in oglinda,ca suntem frumosi,destepti si mai ales, corecti...
Mintim cand intarziem la serviciu,cand ne bagam in fata coloanei la semafor,cand ne bagam in fata la rand la magazin...Mintim cand nu avem chef de nimeni si vrem sa fim doar noi..Mintim cand spunem ca iubim...Mintim cand spunem ca nu ne intereseaza doar banii si nici cariera...Mintim cand spunem ca noi nu mintim.
Insa, cea mai mare minciuna pe care putem sa ne-o spunem este "eu nu pot fi mintit".
.........
Aasadar, dupa o zi plina,ajungi acasa si tragi speranta sa te relaxezi putin.Bei o bere, rasfoiesti rapid canalele tv, unde, evident, minciunile sunt la ele acasam, apoi te pregatesti de culcare.
Inainte sa adormi iti spui in gand "am avut o zi plina, dar maine, voi face lucrurile altfel".
Dimineata te trezesti, te duci la oglinda, scpai un "FUCK" si incepi sa te echipezi dupa care sari pe usa afara. "FUCK!" Evident, a nins iarasi......
