Cautare

Cerul albastru de o puritate inoncenta, ma pune pe ganduri. In fata mea, tabloul colorat al toamnei ma arunca cu delicatete inapoi, in timp.

O rama strivita de bocancul meu, se zbate in agonie pe pamantul umed.
Imi amintesc de mine si de zbuciumul meu interior. Imi amintesc de cel care eram si nu mai sunt. O rama strivita de un bocanc. O rama ce se zbate in agonie pe pamantul umed, in timp ce deasupra, cerul albastru veghea inocent, iar copacii de pe deal desenau tabloul toamnei.

Ce rana poate fi mai puternica si mai dureroasa decat rana sufletului? O rana pe care nu o poti arata oricui, o rana ce pulseaza precum o vena agitata. Ce cuvinte ar vrea sa rupa tacerea, dar nu o pot face?

Cand totul in jur e negru, e doar culoare. Culoare dusa la extrem, ca niste acuarele amestecate insirate pe panza unui tablou al vietii.

Tabloul din fata mea e insa plin de culoare. Acolo galben, dincolo portocaliu, iar acolo, inca e verde. Inchid ochii si-l astern pe suflet, asa cum asterni un pansament pe o rana veche.

-Bine te-am regasit, copile, sopti culoarea.


Pamantul umed cu imbratisarea-i rece, cuprinde rama strivita de bocancul meu. O invaluie in tacere, in nemiscare. Pentru ea, suferinta a fost curmata. Raman doar bocancii, mereu in cautare de raspunsuri si culoare.