Instantaneu

Din nou cu gandul pe campul pe care alergam in copilarie. Pe campul de unde scrutam zarile si ascultam zgomotul padurii.

Rahat! Cui ii pasa de cuvinte? Cui ii pasa de nepasare? Nu-i asa ca realizezi ca singura persoana de care ai nevoie toata viata langa tine, esti chiar tu?

Ceilalti sunt acolo doar ca sa iti puna piedici. Nu ai nevoie de nimeni langa tine ca sa fii mai bun. Esti ceea ce esti si vei ramane ceea ce esti, atat cat vei fi. Paradoxal, nu iti va ajunge o viata sa te cunosti.

Profund? Pe naiba. Clisee, ar spune gaunosii, putrezitii pe dinauntru, in suflet si in simtiri. Sunt cuvinte bai, cuvinte. Cuvinte inventate ca sa exprime stari.

Respir, deci exist. Sunt un instantaneu pe cliseul vietii.