Viata ca o locomotiva

Urasc locomotivele...si sunetul lor strident ca un vaiet prelung.
Urasc sinele de tren...dar mai ales, urasc locomotivele.

Urasc si garile..si peroanele... si anunturile ce suna vagi in difuzoarele prafuite si colorate de timp in tente ruginii...

Urasc iluminatul plapand si galbui al garilor,dar cel mai mult...urasc locomotivele...pentru ca urasc despartirile.


(...)

Era o dupa amiaza racoroasa de toamna.Un difuzor batran isi taraie cu greu cuvintele catre palcul de oameni ce asteptau tacuti pe peron.

-Trenul personal 1161 din directia..... va sosi in statie la linia 1, va rugam ,atentie la linia 1!

Undeva, intr-un capat al peronului, o tanara asculta ingandurata anuntul difuzorului.

-In sfarsit vine, isi spuse soptit, apoi facu cativa pasi de-a lungul marginii peronului catre palcul de oameni.

In departare, se zari silueta gri a trenului personal ce se apropia gafaind de gara.

-Oare cum va arata in uniforma? se intreba tanara in timp ce isi musca fara sa isi dea seama, unghia degetului mic de la mana dreapta.
Facu ochii mari si se retrase cativa pasi inapoi de la marginea peronului.

Trenul isi facu intrarea, apoi, opri scrasnind bulucindu-si maruntaiele. Papornite,oameni,gaste si rate se amestecara laolalta.

Usile vagoanelor fu-ra trantite la o parte si din interiorul intunecat incepura sa tasneasca pasagerii.


La cei 21 de ani ai sai, tanarul isi purta smechereste bereta rosie, scrutand peronul dintr-o singura privire.Era in sfarsit, acasa.

Isi aranja cu grija uniforma, se scutura de colbul strans de prin cotloanele trenului si pasi tantos pe scara vagonului. Deja o observase.Era inconfundabila. Parul ei roscat, tenul ei ca laptele si corpul de sirena atrageau imediat atentia.

Pe masura ce isi croia loc printre oamenii de pe peron,inima lui gonea din ce in ce mai nebuna.

In cateva secunde ce pareau ca o eternitate, ajunse langa ea si, fara sa scoata un cuvant o cuprinse in brate.

O stranse atat de tare la piept, incat biata fata aproape ca nu mai putea respira.

-Mi-a fost dor de tine!Mi-a fost dor rau de tine,ii spuse el soptit la ureche.

Tanara il privi cu ochii umezi,se elibera usor din stransoare si ii cuprinse fata in palme.

-Te iubesc,mototolule.
Apoi, ii inveli buzele cu ale sale, intr-o sarutare ce atrase privirile curioase ale oamenilor din jur.

Mainile lor era strans inlantuite si parea ca nimic nu mai exista in jur.

-Cat timp vei ramane, il intreba ea.
-Doar o zi,din pacate.Mai mult nu mi s-a dat permisie.

Tanara pleca intristata capul.

-De ce asa putin? De ce nu te lasa sa stai mult?
-Am incercat,dar nu mi s-a permis si nici nu mi s-au oferit explicatii.E mai bine decat daca nu as fi putut veni, nu-i asa? , intreba tanarul aruncand o privire umila si supusa.

-Da...ai dreptate, ii replica ea si apoi il trase brusc de mana catre iesirea de pe peronul garii.


(...)
(...)


Noaptea s-a lasat ca un voal peste peron.Frigul neobisnuit de patrunzator se plimba in voie de-a lungul peronului, numarand oamenii.

Aburii unei locomotive dansau lasciv in jurul unui bec ce abia lumina capatul intunecat al peronului.

Cu greu puteai zari doua siluete infrigurate ce se tineau strans in brate.
O bereta rosie de sub care rabufneau rebele flacari stralucitoare si roscate...
Doua maini inlantuite, doua buze umezi si doua soapte...

In tacerea noptii nu se auzea decat oftatul prelung al locomotivei ce era nerabdatoare sa se piarda in neant si sa alerge catre necunoscut.

Aburul ii imbratisa pe cei doi ,apoi pleca zburdand, la becurile de pe peron, printre alte cateva siluete.

-Sa fii cuminte, ii sopti ea.
-Si tu, ii raspunse el.Iti sta bine cu bereta, ar trebui sa te duci in locul meu si sa raman eu aici.

Tanara nu ii raspunse.Doua sclipiri alergara rapid pe obraji si se pierdura in noapte, printre aburi,frig si siluete...


Un tipat prelung sfasie tacerea si ii facu pe cei doi sa tresara violent. Era locomotiva, era strigatul pe care cei doi il urau cel mai tare... Ar fi dat orice ca timpul sa se opreasca..Sa fie doar ei si aburul...


Tanarul isi aranja cu grija bereta si se urca pe scara primului vagon.
Un zambet amarui ii incolti pe fata.O mica sclipire in coltul unui ochi ii trada gandurile...


Trenul se puse usor in miscare,iar mana lui o cauta pe a ei.
De pe scara primului vagon, ii arunca un usor suras,ii saruta mana si o lasa apoi sa dispara in noapte.

Tipatul locomotivei il facu sa tresara. Stia ca nu va mai revedea niciodata acei ochi, acele bucle roscate, acele imbratisari si acele soapte...

(...)

In departare, se vedeau luminite plapande, un peron intunecat si o silueta ce parea impietrita in asteptare. La fel ca si el, va uri pentru tot restul vietii locomotivele...peroanele....despartirile...

Un sunet strident taie frigul noptii si zbura catre vazduh,peste dealuri,peste oras,peste silueta de pe peronul garii......