Cautare

Cerul albastru de o puritate inoncenta, ma pune pe ganduri. In fata mea, tabloul colorat al toamnei ma arunca cu delicatete inapoi, in timp.

O rama strivita de bocancul meu, se zbate in agonie pe pamantul umed.
Imi amintesc de mine si de zbuciumul meu interior. Imi amintesc de cel care eram si nu mai sunt. O rama strivita de un bocanc. O rama ce se zbate in agonie pe pamantul umed, in timp ce deasupra, cerul albastru veghea inocent, iar copacii de pe deal desenau tabloul toamnei.

Ce rana poate fi mai puternica si mai dureroasa decat rana sufletului? O rana pe care nu o poti arata oricui, o rana ce pulseaza precum o vena agitata. Ce cuvinte ar vrea sa rupa tacerea, dar nu o pot face?

Cand totul in jur e negru, e doar culoare. Culoare dusa la extrem, ca niste acuarele amestecate insirate pe panza unui tablou al vietii.

Tabloul din fata mea e insa plin de culoare. Acolo galben, dincolo portocaliu, iar acolo, inca e verde. Inchid ochii si-l astern pe suflet, asa cum asterni un pansament pe o rana veche.

-Bine te-am regasit, copile, sopti culoarea.


Pamantul umed cu imbratisarea-i rece, cuprinde rama strivita de bocancul meu. O invaluie in tacere, in nemiscare. Pentru ea, suferinta a fost curmata. Raman doar bocancii, mereu in cautare de raspunsuri si culoare.

Jurnalul unei lovituri

Recunosc, titlul este putin inspirat din filmele cu gangsteri si saprgeri de banci. Din (ne)fericire, situatia de fata se refera la cu totul alt gen de lovitura.
Trebuie remarcat si faptul ca, aceasta este prima postare de pe telefonul mobil. Long live the qwerty.

Ziua 1.

Dupa o masa copioasa, de regula se serveste un desert fin, usor, stai si tu linistit sa faci o digestie frumoasa..chestii din astea obisnuite. Sunt insa si cazuri ca ale mele, neferificite, cand, dupa masa ai proasta inspiratie sa cauti ceva in automobil. Automobilul neprietenos nu iti tolereaza gestul de a-l deranja de la odihna, asa ca iti strange cu neprietenie totala degetul aratator al mainii stangi in usa pe care, cu neobrazare, ai avut tupeul sa o inchizi dupa ce ai deschis-o.

Dupa o evaluare preliminara la locul faptei, rezulta urmatoarele (deocamdata):
-una bucata deget umflat si vanat
-una bucata amorteala si pulsatie in degetul umflat
-una bucata "hematom subunghial" pe romaneste
-una bucata amorteala in degetul cu pricina.

Pentru moment, cam acestea ar fi "pagubele" la ora actuala. E doar inceputul, pentru ca e posibil sa urmeze o groaza de alte complicatii ce se pot solda cu interventii chirurgicale. Unghia nu a cazut deocamdata, asa cum tot auzeam ca se intampla, but hey, abia au trecut 12 ore.

Distractia abia incepe,deci, tineti aproape. E doar o chestiune de timp pana va prindeti degetul undeva. Nu strica sa fiti pregatiti. Ar fi bine sa aveti o buna igiena a mainilor sau picioarelor cand se intampla minunatul eveniment. Hallowen-ul pare un pitic trist pe langa ce spun medicii ca s-ar putea intampla.

Momentan nu am fost la medic, dar mi-am acordat "primul ajutor" in stilu-mi pur romanesc. Da, senzatii tari romanesti. Dezinfectarea ranii, pentru ca a plecat la plimbare si o portiune din piele, apoi dupa cateva ceasuri, m-am gandit ca nu ar strica putina gheata la locul afectat.

Voi reveni cu detalii in acelasi post, sper.

Instantaneu

Din nou cu gandul pe campul pe care alergam in copilarie. Pe campul de unde scrutam zarile si ascultam zgomotul padurii.

Rahat! Cui ii pasa de cuvinte? Cui ii pasa de nepasare? Nu-i asa ca realizezi ca singura persoana de care ai nevoie toata viata langa tine, esti chiar tu?

Ceilalti sunt acolo doar ca sa iti puna piedici. Nu ai nevoie de nimeni langa tine ca sa fii mai bun. Esti ceea ce esti si vei ramane ceea ce esti, atat cat vei fi. Paradoxal, nu iti va ajunge o viata sa te cunosti.

Profund? Pe naiba. Clisee, ar spune gaunosii, putrezitii pe dinauntru, in suflet si in simtiri. Sunt cuvinte bai, cuvinte. Cuvinte inventate ca sa exprime stari.

Respir, deci exist. Sunt un instantaneu pe cliseul vietii.

Prezent, trecut , viitor

Privirea imi aluneca precum un peste lenes peste pozele ce odinioara erau fapte.
Cu gandul la faptele ce acum sunt amintiri, oftez adanc.

Nu prezentul si nici viitorul... Importante sunt doar amintirile si ceea ce ne fac ele sa simtim.

Un drum lung se asterne in fata ta, prietene. La capatul sau te asteapta, cuminte, un sac de amintiri, sa iei aminte.