Dorinta

Anii zboara cu repeziciune,iar timpul, e ca un bunic hatru si aspru..neiertator.

Copilul cu parul carliontat rade si acum la fel.In pozele alb negru,timpul a impietrit,ca o insecta prinsa intr-o capcana de chihlimbar.

In viata noastra revenim invariabil in aceleasi locuri ale copilariei, al amintirilor.Ne simtim atrasi de un magnet invizibil si nu ne putem impotrivi nicicum.

"Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la mine", vad acelasi copil carliontat,pus pe sotii, tot timpul cu zambetul pe buze si fundul plin de zgarieturi de buna purtare.

Ahh...dar zambetul....zambetul.... L-am pierdut pe undeva si inca nu reusesc sa aflu unde, cand, si mai ales cum...

Gandurile imi sunt valuri imense ce se inghesuie nerabdatoare pe varful degetelor.
Uneori, simt ca locul meu nu e aici.Nu printre acesti oameni,nu in aceasta lume parca...ireala.Cu toate astea, tot ceea ce iubesc, se afla aici.

Fiecare persoana pe care am cunoscut-o a plecat cu o bucatica din mine,iar eu, cu o bucatica din ea.
.........

Zgomote line de clopotei se aud in departare.La fereastra, fulgii de nea privesc curiosi cei doi ochi albastri, care viseaza... alergand peste intinderea alba si neatinsa.

Un uliu strajuieste vazduhul cu plutiri line si circulare.
Privirea-mi zaboveste o clipa pe focul ce arde molcom in soba veche.In odaie miroase a coji de portocala si a prajitura.

Sorb usor cu narile parfumul ce nu il voi uita tot restul vietii.Caldura imi inunda fiecare celula a corpului,iar gandurile imi tasnesc afara, pe fereastra.

Doi cai mari, negri, trag tantosi o sanie mare de lemn.Clopoteii de la gatul lor suna in cadenta in timp ce se indeparteaza usor, plutind pe zapada.

In spatele meu, un scancet imi atrage atentiaa. Doi ochi mari si albastri ca gheata pura, ma roaga sa mergem afara, in zapada.

A asteptat cu nerabdare prima zapada,iar acum avea sa se bucure asa cum numai o catelusa husky siberian stie sa o faca.
O privesc pret de cateva secunde,iar gandurile noastre se impletesc in cel mai perfect mod cu putinta.

Ne privim cu coada ochiului inainte de a porni intr-o goana nebuna catre usa odaii.
-Ai castigat si de data asta, ii spun eu in timp ce o imbratisez cu sete in fata usii.

Bocancii in picioare,manusile in maini si haina imblanita ar trebui sa fie suficiente pentru aerul tare de afara.

Lisa face primii pasi pe zapada.O urmez indeaproape in timp ce ne indepartam incet de casa bunicilor.

Mergem tacuti prin zapada ce imi ajunge pana la genunchi.In timp ce soarele isi arunca ultimele sale raze, feeria fulgilor de nea se inteteste.

(...)

Luminile in sat se aprind usor una cate una.In vale rasuna colindele,iar pe hornurile caselor, ies umbre de cozonaci, placinte si alte bunataturi.

Cufundat turceste in zapada moale de pe coama dealului, o intreb ingandurat pe Lisa:

-Lisa, ce ti-ai dori sa fii in viata urmatoare?

Privirea ei de gheata ma tintuieste pret de cateva clipe, apoi, cu o miscare brusca ma puse pe spate, in zapada...Urma un asalat de pupaturi carora nu m-am putut opune.

Luna ne-a gasit alergand la marginea padurii, transpirati si franti de oboseala.

-Gata, capitulez, ii strig eu in timp ce ma arunc pe spate intr-o duna de zapada.

Luna plina facea ca noaptea sa fie aproape zi.In vale, clopoteii plecasera de mult timp la culcare. Totul era invaluit in liniste....

Un urlet prelung imi facu inima sa tresalte.Ecoul rasuna peste dealuri....Era Lisa.

- Ce e Lisa, te crezi un lup? O intreb eu zambind.

Ma privi curioasa, apoi veni langa mine pe zapada, cu capul pe pietul meu.

Cele 20 de minute petrecute impreuna acolo, in zapada, m-au facut sa vad lumea altfel decat o stiam pana atunci.

In noaptea aceea, o prietenie se nastea pentru tot restul vietii si dincolo de aceasta.O legatura mai intensa si mai puternica decat ar putea cineva vreodata sa inteleaga.

Traim vieti amagitoare, pline de griji.Iluziile le impachetam frumos si le transformam in sperante, pe care le asezam frumos pe raftul vietii noastre...

Ne jucam cuminti rolurile, in timp ce anii deseneaza urme adanci pe fruntile si in sufletele noastre.

Ne inchidem in castele de nisip si construim ziduri de spini in jurul nostru,crezand ca ne vor proteja. Din nefericire, ele nu fac altceva decat sa ne tina incatusati langa noi insine.

Aruncam zambete uscate intr-o lume insetata si ne credem fericiti... Ne credem...fericiti.

Uneori,ma intreb cine sunt.Uneori, ma intreb cine esti....Uneori ma intreb ce e dincolo de stele,iar alteori ce e dincolo de un zid de spini...sau dincolo de un castel de nisip...

Uneori imi pun intrebari, la fel cum, uneori, imi dau singur si raspunsurile.
Uneori vorbesc cu mine,iar alteori doar ma ascult....

(...)

Undeva, pe coama unui deal,vantul paseste timid printre firele de iarba...
Un barbat scruteaza zarile,iar la picioarele sale, vantul se opreste tacut pe o movilita de pamant,unde troneaza poza alb negru a unui copil carliontat si vesnic surazator....

Doar o intrebare imi mai rasuna in minte acum.... De ce a vrut sa fie vant...?