O oferta de nerefuzat...

Un gainat fin de vrabiuta se prelinge pe parbrizul masinii...
Muzica e in surdina,iar motorul toarce plictisit in timp ce astept la semafor.

Soarele ranjeste obraznic de dupa un nor,iar pe refugiul statiei de tramvai doua babe asteapta tacute monstrul de metal.

E cald...Apas butonul de AC si tot ce aud e un oftat prelung in instalatie... S-a dus freonul.Si-a luat vacanta. O fi la mare acum.Pe plaja. La soare. Sub o umbreluta chic sorbind lasciv dintr-un cocktail de fructe exotice.

Gainatul fin de vrabiuta e deja o dara verzuie pe parbriz.Ar fi cazul sa pornesc stergatoarele... Scart scart...dara fina se transforma intr-o pata mata si densa.Lichidul de spalare a plecat si el in vacanta.Pe soselele patriei. Pe drumuri de munte.Si-a luat vacanta si a plecat.

Ador culoarea rosie.Imi place rosul. Imi place rosul de la semafor.Rosul de pe unghiile fetelor cochete. Rosul esarfelor purtate ostentativ la gaturile fine de "madmoisele de Dorobanti". Imi place rosul...aprins, pur,exploziv! Purul cel mai pur.

Ranjetele soarelui se transforma in hohote.Deschid geamul si las vuietul lumii sa ma patrunda.

"Sefu'. Da si tu la baiatu' de-o paine", apare un cap mic si tuciuriu de sub oglinda retrovizoare.Nu pot sa nu remarc asemanarea izbitoare dintre el si jurnalistul Turcescu. Imi zic ca am o "oaresice ureche muzicala"...poate nu mi se pare....Imi spun vreo doua vorbe de duh in gand si ii intind o moneda de 50 De bani.

"Saru-mana bossule! Sa-ti traiasca familia!" Si scaraotschi dispare la fel cum a aparut.

"Priveste viata intotdeauna prin parbriz si niciodata prin oglinda retrovizoare", spune o vorba veche.

Ok...o privesc prin parbriz. E..verzuie...destul de mata... si intinsa pe tot parbrizul.Daca adaugam si praful, obtin o viziune foarte clara si precisa a vietii.Noroc ca avem si geamurile laterale.

Culoarea rosie inca persista.Nu-i nimic.Imi place rosul.
Babele de pe refugiul pentru tramvai jubileaza.In sfarsit vine monstrul de me(n)tal care opreste cu un scartait puternic.

Pe trotuarul din dreapta trec grupuri de oameni garboviti de ganduri...

Gandurile. De ce le avem? La ce ne folosesc?La ce ne ajuta? Intrebari fara rost,destinate oamenilor care gandesc prea...mult.

Oamenii care gandesc prea mult sunt deseori introspectivi.

Oamenii care gandesc prea mult,pun multe intrebari...Mda...mult prea multe intrebari.

Exista insa si oameni care nu gandesc,iar pentru ei nu e nevoie de intrebari,nici macar de raspunsuri.Privesc oamenii respectivi ca pe niste vaci. Ca pe niste vaci iesite la pascut. Pe o pajiste insorita si verde, rumegand in liniste o portie de iarba proaspata unsa cu roua diminetii.

Exista,desigur, si oile. Acestea prefera sa urmeze un berbec. Intotdeauna se simt bine in grup.Elementul lor e in grup. Behaie in grup,mananca in grup, dorm cu grupul.

Desigur, sunt mult mai multe categorii...dar cele doua sunt fascinant de omniprezente. Vacile si oile.... Boii si berbecii....


Gandesc prea mult...Poate de asta culoarea rosie a semaforului imi aminteste si de locul de munca. Locul de munca.....Munca...... Mai munceste cineva cu adevarat, ma intreb...


In sirul meu prelung de intrebari,apare culoarea verde... Viata mi-a dat verde si tot viata mi-a mai dat ceva astazi. Viziune. E ca un gainat fin de vrabiuta, intins pe parbrizul masinii.E ...o oferta de nerefuzat....