Mi-e dor sa fie liniste.Ma dor urechile si ma dor si simturile...
Uneori strig din toti ranunchii catre haul din fata mea.Uneori se aude si ecoul,iar atunci...e zgomot si as vrea sa fie din nou liniste.
De ce ti-ai dori ceva ce nu poti avea? Sau de ce sa ai ceva ce nu ti-ai dorit ?
Viata e complexa si are multe aspecte.La fel ca tine, la fel ca mine.Un joc al mastilor,bine pus la punct si cu un scop precis.
Mi-e dor sa fie liniste...
Mi-e dor de oamenii care traiesc si nu doar exista. Mi-e dor de oamenii care vorbesc si nu doar exprima cuvinte.Mi-e dor de oamenii care asculta si nu sunt doar atenti.
Mi-e dor de voi, de mine, de mare. Mi-e dor de neconditionat,dar nu mi-e dor de "de ce".
Mi-e dor de curaj si nu doar de nebunie.Mi-e dor de mine, mi-e dor de tine, de voi.
Mi-e dor de intrebari si mi-e dor si de raspunsuri.
La fel de dor mi-e de voi, de oameni.
Mi-e dor
20 de secunde...
Cantecul molcom al greierilor de noapte ce se veselesc in iarba racoroasa, te fac sa te simti bine, te fac sa iti amintesti de noptile de vara la tara,la bunici.
Noptile de vara racoroase,cu luna plina,cer senin si cantec de greieri langa marginea padurii.
Doar acolo te poti simti in largul tau.Fara probleme,fara regrete,fara ganduri inutile.
Imi amintesc de noptile la tara.Atat de placute.... Imi amintesc de parfumul copilariei petrecute pe ulitele satului,in picioarele goale prin praful incins. Prefeream colbul de la tara in locul betoanelor de la oras.Preferam sa alerg cu cainii pe dealuri si sa ma plimb cu calul prin padurile dese si impunatoare...ca niste catedrale.
Imi amintesc de parfumul copilariei mele la tara, cu miros de gogosi si paine dospita la vatra,de mancarica pe care o facea bunica si de paharul de vin rosu care pecetluia o masa buna.
Parfumul copilariei..parfumul inocentei...parfumul pe care il pastram cu sfintenie intr-o cutiuta adanc ascunsa in sufletul nostru.
Imi amintesc de noptile de iarna la tara,cand colindam cu saniile,faceam oameni de zapada,radeam si ne bucuram,faceam puscoace si bubuiam cu bete de chibrit si duze uzate de injectoare auto.... Imi amintesc de noptile la tara cand mergeam cu colindul si ma intorceam ud fleasca acasa.
Imi amintesc de noptile de iarna la tara cand stateam la gura sobei si priveam cu o fascinatie incredibila flacarile care dansau troznind pe lemne apoi plecau intr-un joc de umbre si lumini pe tavanul incaperii..
Imi amintesc si de ziua in care am dat accidental foc la sura de paie a bunicilor (era cat 4 case mari).La fel de bine imi amintesc si sutul in fund primit atunci de la tatal meu. Imi amintesc de verisoarele mele, de prietenii mei,de cainii si pisicile pe care ii culegeam mereu din orasul meu de pe strazi si ii duceam la tara.
Nu o sa uit niciodata parfumul bradului si mirosul coajei de portocala proaspat rase.Nici gustul placintei excelente pe care o facea bunica mea.. Si...nu o sa uit nici caracterul aspru al bunicului meu.
La fel de vii raman in memoria mea si momentele in care ma urcam in podul casei si alergam soarecii (impreuna cu pisicile), momentele in care transformam podul grajdului de animale in bordul unui avion boeing 747 si imi imaginam ca decolez usor peste rapa din gradina apoi,mai departe catre palcul de copaci spre o destinatie necunoscuta.
Rasaritul soarelui si cantecul cocosilor imi incalzeste policioara prafuita a memoriei.Acele zile sunt atat de vii, atat de....aici. La fel de bine imi amintesc si ziua in care faceam mustul asa cum se facea odinioara. Ne spalam bine pe picioare si ne urcam in butoiul cu strugurii proaspat culesi, apoi topaiam pana la epuizare.
Imi amintesc de bradul urias din fata casei,de vacuta mea preferata pe care adoram sa o duc sa bea apa, de sus din deal..de la teica.Imi amintesc de toate animalele ce ma asteptau cu o bucurie fantastica. :)
Cainii sareau in sus de fericire... (stiau ca vor fi dezlegati atunci cand vin eu), pisicile se adunau gramada in jurul meu (stiau ca vor primi mancare buna de la mine), vacuta care ma lingea pe maini cu limba ei lunga si aspra mugind prelung si abia asteptand sa iasa din grajd,iar ...calul...Calul abia astepta sa vada noi locuri prin padurile din imprejurimi.
Era sarbatoare cand mergeam la tara. Era sarbatoarea mea, cantecul meu, dansul meu,copilaria mea...
Imi amintesc atat de viu despre toate,dar cel mai mult imi amintesc de noptile de vara,cand stateam afara pana tarziu.La tara eram liber, eram in elementul meu.
Putini dintre voi stiti cum e noaptea in padure.Cum e cantecul pasarilor nocturne, cum e lumina lunii printre copacii tacuti, cum e mangaierea ierbii pe picioarele goale si cum e aerul umed si racoros... ca o imbratisare a padurii.
Imi amintesc de noptile in care stateam alaturi de fierar, in fieraria satului si il priveam cu ochi mari si curiosi cum transforma o bucatica de metal intr-o potcoava. Imi explica rabdator cum trebuie incins metalul, apoi batut,apoi calit, apoi incins din nou si batut pe nicovala pana ce se transforma treptat in potcoava.Fierarul era preferatul meu. Un om pe la 50 de ani, cu fruntea aspra si batuta de vant, cu palmele mari si puternice. Ingenunchea metalul si ii dadea ce forma dorea el. Imi placea sa privesc si momentele in care erau potcoviti caii.
Copilaria mea a fost o continuaa curiozitate. Am fost manat mereu de intrebari.De ce este asa si nu altfel?
Imi amintesc si de brutar... Mergeam deseori la el sa mananc paine proaspata si sa il privesc cum framanta aluatul, il pune la dospit si apoi il baga in cuptorul de vatra. Aburii imbietori umpleau jumatate de sat.Stiai repede cand e paine la brutar.
Imi amintesc si de vanzatoarea de la cooperativa satului,dar, in mod special imi amintesc de ziua in care se primeau prajituri..amandine. Le mancam direct din mana.
Vremuri frumoase de care imi amintesc cu placere. Pe atunci telefonia mobila era ceva din filmele sf,internetul...o notiune care nu era prezenta in vocabular.
Vremuri frumoase in care mergeam cu bunicul la moara si vedeam cum sacii de grau si porumb pe care ii caram cu caruta se transforma in faina.
Noptile racoroase insa.....vor avea mereu un loc special in amintirile mele.Alaturi de cantecul greierilor de noapte si al pasarilor nocturne.Noptile in care ma cataram in ciresul din gradina,apoi in visin ,in mar si in gutui..Nu scapa nici parul sau prunul. Faceam la fel si cu alti copaci din sat de pe marginea ulitei.Ma cataram mereu pana sus,in varf.
Imi amintesc colbul drumului.Fierbinte,uscat si intepator.Imi amintesc mersul prin ploaie si momentele in care stateam sus pe deal si priveam tot satul de acolo.
Imi amintesc toate momentele frumoase, apoi...imi amintesc de ochii ei negri...si stinsi...
(...)
Cantecul monoton al greierilor de noapte ce se veselesc in iarba racoaroasa, ma acompaniaza pe drumul pana in parcare, la masina.
"La naiba...mi-am uitat bocancii in casa". Ma intorc de langa masina si intru in casa de unde ies cu perechea de bocanci uitata."Ce mai conteaza 20 de secunde intarziere?" imi spun resemnat in gand.
Ii asez frumos in portbagaj, apoi plec la drum.
"E tarziu. E ceasul 1,iar pana la destinatie o sa fac 3 ceasuri.Asta inseamna ora....4....Ohh....e foarte tarziu. Ar fi bine sa ma grabesc"...
Pornesc in tromba.Ies pe Calea Mosilor,apoi accelerez pe Colentina catre iesirea din capitala gri si prafuita.Deja, in Afumati am 120 km/h si ma gandesc cu placere la momentele frumoase din copilaria mea la tara.Abia astept sa retraiesc o parte din ele.Abia astept sa imi vad pisicuta pe care am dus-o acum 12 ani la tara, sa imi vad bunica, sa mananc placinte, sa stau cu burta la soare, sa beau un pahar de vin rosu,sa colind aiurea prin padure si sa ascult cantecul pasarilor, sa ma bucur de viata simpla si adevarata...
Abia astept sa fac toate asta.Gandurile mele zboara catre momentele in care priveam stelele pe cer.Imi placeau stelele cazatoare...Bunica mea mi-a spus ca atunci cand o stea cade, un om moare.
"Trist" ...ma gandeam eu atunci. Exista si o parte placuta totusi.Iti puteai pune o dorinta.Nu trebuia sa o spui nimanui, altfel nu se mai indeplinea.
Imi amintesc de ultima stea cazatoare pe care am vazut-o....Era stralucitoare.....intensa...si parea ca o sa ma inghita cu totul. Atunci noaptea s-a transformat in zi pentru cateva secunde.
Ma gandesc cum ar fi fost sa fiu o stea, o cometa, ..orice.... sa pot calatori acolo unde nu merge nimeni.. Oftez si trezesc cd playerul. Am nevoie de companie. Ma asteapta un drum destul de lung.
Apas butonul si, in acelasi timp ma pregatesc sa depasesc taxiul din fata mea. E cam la 200 de metri.
"Deja m-a observat, se muta pe banda din dreapta" imi spun in gand."In 20 de secunde sunt deja trecut de el".... Intr-adevar, soferul a vazut ca vin si mi-a facut politicos loc.
Imi iau degetul de pe butonul de play al cd playerului si apas usor acceleratia masinii. "O sa ma opresc la 140" imi spun in gand.
In acelasi gand aveam si steaua si cometa....Ohh cometa... Ce cauta cometa din gandul meu pe strada? Si mai ales.... de ce venea de pe contrasens cu peste 200 km/h spre mine?
Inainte sa imi termin gandul, "cometa" a rupt parapetul ce despartea cele doua sensuri de mers, a patruns pe contrasens, a trecut razant prin fata mea si s-a oprit in taxiul din dreapta.
(...)
E liniste. Dupa racnetul disperat al cauciucurilor care au muscat asflatul cu o furie incredibila, acum e liniste...
As vrea sa fiu intr-un lan de grau.Sa miros florile de mac, sa admir rasaritul de soare,iar vantul sa imi alinte parul.
As vrea sa fac tot ce mi-a fost teama sa fac vreodata.As vrea sa spun tot ce mi-a fost teama sa spun vreodata.
"E real?" imi spun in gand.
Totul pare un vis... Sunt doar eu acolo si cele doua masini.
Linistea noptii incepe treptat sa dispara. Gemete de durere incep sa se auda dintre epavele fumigande ale celor doua masini. Impactul ? Un bmw puternic, ultima serie, infipt frontal intr-un logan.
Motorul loganului este peste cei doi pasageri pe care ii transporta.
Ma indrept cu pasi hotarati catre taxiul pe care tocmai ma pregateam cu putine secunde inainte sa il depasesc.
Soferul taxiului este inconstient, scaunele sunt ambele rupte pe spate,bordul masinii este in bratele pasagerilor.
Ma duc in dreapta si incerc sa deschid portiera.Nu reusesc, asa ca sparg geamul lateral dupa cateva incercari.
Incheietura fina a unei maini...o bratara.... doi ochi negri care ma privesc speriati si stinsi.E o tanara de 19 ani, cu trasaturi fine si delicate. Din pacate, realizez ca nu pot fi cu nimic de ajutor.
E un sentiment de neputiinta coplesitor. Dupa cateva incercari de a deschide usa, am renuntat.Nu se putea face nimic fara echipament de descarcerare.
Ambulanta fusese anuntata deja, cu toate acestea au ajuns 25 de minute mai tarziu. Politia dupa 30 de minute. Era 1.25.
Un camion ajunge la fata locului si se strecoara cu grija printre cele doua epave, apoi isi continua drumul nestingherit. Incep sa mai opreasca masini, oameni agitati.....telefoane disperate....
Totul e undeva in departare... Acolo sunt doar eu si o strangere de mana. Doar eu si doi ochi negri care ma privesc speriati. Doi ochi negri care au amintirile lor, bucuriile lor,regretele lor....
"Totul o sa fie ok....incearca te rog sa nu te misti, ambulanta e deja pe drum"....
"Cum te numesti....? De la aeroport vii....? Spania...?Acasa.... ? ".... "Am inteles"....
La piept poarta o cruciulita mica ce sclipeste palid in lumina fada a becurilor de pe strada.
"Ahh...Dumnezeu...." imi spun in gand... Unde esti? Esti? Existi ?
Dar...de acolo nu se aude nimic. E doar tacere si ignoranta.
Ii strang mana si o mangai usor pe crestetul capului.Imi zambeste si imi strange mana mai tare.Lacrimile ii siroiesc pe obraji... O privesc in ochi,iar ea nu isi dezlipeste privirea de a mea ca si cum i-ar fi frica sa nu alunece in neant... Ma roaga sa nu ii dau drumul si sa raman acolo, langa ea. Ii este frica.... "Nu o sa plec nicaieri..." ii raspund. "Adi este numele meu...." ii spun soptit...
"Sa nu adormi, altfel vei intra in stare de soc" ii spun calm. "E important sa stai linistita si sa nu te misti. O sa radem despre asta cand vei fi la spital" o "amenint" cu un usor suras..
Peste 5 minute...acei ochi negri raman nemiscati...privind in gol ca intr-o prelunga meditatie...
In jur miroase a moarte. O poti simti ca o apasare uriasa si rece.....
Ma indepartez de masina si ma duc undeva ...in mijlocul strazii.....ma asez pe asfalt si las lacrimile sa ma inunde.Corpul imi tremura din toate incheieturile iar furia...imi tine companie.
Te intrebi daca exista.... Dumnezeu.
In departare se aud sirene prelungi...oamenii fac gramada acum in jurul masinilor.Ii privesc pe toti, de pe asfaltul rece.Privesc cerul...privesc oamenii....ma privesc pe mine...
Apoi...imi amintesc de copilaria mea, de viata la tara, de colbul drumului, de placintele bunicii, de prietenii mei, de persoanele la care tin si le iubesc mai mult decat pe mine.Imi amitesc de toti cei in fata carora m-am deschis, imi amintesc de cei pe care ii numesc prieteni si ii numar pe degetele de la o singura mana.... Imi amintesc ca viata e scurta si se poate termina atunci cand te astepti mai putin. Poti lasa in urma regrete,lacrimi, amagiri, suferinta,lucruri nefacute sau nespuse.
Imi amintesc de imbratisarea sincera oferita unui prieten.Uneori, asta inseamna enorm de mult.
Imi amintesc de o strangere de mana ce mi-a schimbat viata in acea noapte. Imi amintesc de cele 20 de secunde "pierdute" intorcandu-ma dupa bocanci.
Imi amintesc ochii ei negri si stinsi.... si imi amintesc de licarirea palida a unei lumanari asezate pe asfalt... langa incheitura fina a unei maini ce strangea acum, un lantisor si o cruciulita...
O barca si un gand
Raza de soare pe obrazul fin al bobului de nisip...
Patura spumoasa ce mangaie suav intinderea aurie de nisip...
Cantec de pescarus ce despica aerul rece si sarat al diminetii...
(...)
Te tine la pieptul sau si iti mangaie usor parul. E ca un parinte protector. Iti soarbe ochii din priviri si nu scoate o vorba.E fericit ca e acolo, cu tine.Langa bobul de nisip,patura inspumata si cantecul de pescarus.
Soarele paseste vioi pe cerul albastru si senin..Aburi lenesi se ridica din mare si plutesc incet printre bataile de aripi. In departare, zaresti o barca.
"Cine o fi acolo" , iar gandul tau zboara cu repeziciune printre aburi,pescarusi,raze de soare...pana la barca,dar... tot ce gasesti e o barca goala.
Te intorci dezamagita la mangaierile tandre pe par, la imbratisarile lui parintesti si...oftezi adanc.
Invidiezi aburul, invidiezi bataia aripii, invidiezi soarele si marea...
(...)
Cand ai privit ultima oara cerul instelat ? Cand ai numarat ultima oara stelele cazatoare? Cand ti-ai pus in gand o dorinta ce credeai ca "trebuie" sa se indeplineasca?
Cand ai iubit si te-ai lasat iubit? Totul e atat de departe... ca o barca, in mijlocul marii. Din cand in cand, cineva mai ajunge cu gandul pana la ea, dar nimeni nu ramane.E doar o barca goala, ce calatoreste catre o destinatie de nimeni stiuta.
Imi las corpul sa cada in iarba. Privesc in sus, catre cer.Numar stelele.Ma numar pe mine.
Doi meteori se joaca inlantuindu-si cozile, apoi, dispar in departare in licariri verzui si vesele.
Cand am iubit ultima oara? Cand m-am lasat iubit? Totul e atat de departe... ca o barca in mijlocul marii.
Firele de iarba imi gadila usor narile,iar un gandac albastrui urca incet pe pieptul meu.Privesc stelele si ma pierd printre ele...ca o barca in mijlocul marii.
La dreapta e momentul in care m-am nascut. Putin mai in fata, pe stanga, e momentul in care faceam primii pasi,iar aici, in fata, e momentul in care am invatat sa vorbesc.
Sertarele timpului sunt toate deschise. Pot merge unde vreau, cand vreau, cum vreau....
Privesc chipuri..privesc fericiri, tristeti, dorinte, impliniri.
Viata e simpla.Ca noi...dar noua nu ne place sa fim simpli. Si nici viata noastra nu ne dorim sa fie simpla.Vrem sa fim complicati.Vrem sa folosim cuvinte mari, pompoase.Vrem sa fim tot timpul altcineva.Vrem sa fim el sau vrem sa fim ea, dar niciodata nu vrem sa fim NOI.
Ironic... Ironica e si viata.Ironici suntem si noi.
(...)
Gandacul albastrui s-a oprit triumfator pe pieptul meu si acum priveste curios catre stele.
Noaptea e calda si linistita. In padurea din apropiere se aud cantece ciudate ale pasarilor nocturne. Undeva, in departare , se aude chemarea marii.. ca un vuiet prelung, sfasietor.
Inchid in graba sertarele timpului, imi iau la revedere de la stele si trimit gandacul albastrui in lumea sa.
Undeva, in departare, ma asteapta o barca... si un gand.
Lumea mea
O noapte ploioasa si rece de Mai...
O casa, o curte si...un cires de Mai ce incearca timid sa isi ofere fructele in timp ce vantul se joaca timid printre frunzele sale.
Undeva, sus...printre stele,doar luna te priveste atenta si intrebatoare.Ii place sa asculte, sa priveasca, sa inteleaga...
Un stol de ganduri ale noptii trece pe langa tine si pleaca undeva, in zare. "De unde vine?" te intrebi in timp ce te cateri cu grija in ciresul de Mai....
"Din lumea lor", iti raspunde luna, cea atenta si curioasa.
"Din lumea lor....." iti repeti in gand.
"Da, din lumea lor", iti repeta luna. Ea le stie pe toate. E tot timpul atenta si curioasa.
O cireasa te imbie sa o culegi.E rosie, dar nu foarte coapta.Cu toate acestea e dulce.... "Daca ar mai fi stat o saptamana" sub mangaierile soarelui, ar fi fost si mai rosie si mai coapta si mai dulce...
Iti amintesti de stolul de ganduri...Te gandesti la lumea lor, a gandurilor de noapte.Iti amintesti ca tot de acolo vin si soaptele, atingerile, mangaierile de noapte... de acolo vin bucuria si tristetea, sperantele si deziluzia.
"De acolo vii si tu", te lamureste luna..
"De acolo vin si eu", iti repeti in gand. "Dar...de unde vine el?" continua gandul.....
Iti aprinzi o tigara si tragi adanc un fum in piept si, apoi, te gandesti la lumea lui.Incerci sa o intelegi, sa o descifrezi.
Cine sunt eu? Cine este el? Cine suntem noi?
"Praf de stele" , iti raspunde luna cea atenta si curioasa.
"Praf de stele"...iti repeti in gand...
Praf de stele pe covorul timpului, ti-ar raspunde el.
"Lumea mea e o lume a intrebarilor si a raspunsurilor.O lume a curiozitatii si,apoi, o lume a cunoasterii.Cunoasterea nu e un rezultat, ci o consecinta a faptului ca traiesc, exist, gandesc", asta ti-ar raspunde el. "Si voi continua sa exist, sa traiesc si sa gandesc...la fel cum voi continua sa imi pun intrebari".
Lumea mea e insasi o consecinta.Nu oricine intra acolo si nu oricine iese.Lumea mea sunt eu,iar cine intra in lumea mea devine parte din ea, parte din mine.
Oamenii sunt obisnuiti sa primeasca.Nu sunt obisnuiti sa ofere.Unoeri se tem sa ofere,la fel cum se tem sa primeasca.
(...)
"Lumea lui".... iti repeti in gand. "Lumea lui,pare diferita de lumea mea".
Care e lumea mea? Care e lumea lui?
Ne sperie profunzimea.Uneori, cuvintele ne sperie mai tare decat moartea.Pe buna dreptate, uneori cuvintele pot provoca rani mai mari decat o sabie,iar pt asta nici nu trebuie sa curga sange.
Ne-am obisnuit sa traim in "normalul" impus de altii.Ne-am obisnuit sa vedem anormalul acolo unde nu exista de fapt,pentru ca, privim prin ochelarii nostri,construiti de noi pentru noi.
Ne-am obsinuit sa gandim ca lumea e reala si palpabila.Ne ascundem in spatele unor cuvinte pe care nici noi nu le intelegem. "Pragmatism", "realism"... sunt doar cuvinte goale. Forme fara continut,cu intentia clara de a ne indoctrina si a accepta convingerile celor care doresc sa ne supuna intr-un fel sau altul.
Lumea lui.... e o lume a libertatii. De opinie, de exprimare, de simtire, de manifestare,de sinceritate, de iubire. O lume eliberata de lacate sau usi. O lume in care putini intra.
O lume construita pe intrebari si raspunsuri.O lume a comunicarii.
(...)
"Intrebari..... prea multe intrebari", iti spui in gand.
"Intrebarile inseamna dorinta" iti raspunde luna cea atenta si curioasa.
"Dorinta..." , iti repeti in gand.
Da, dorinta. E doar o consecinta.
(...)
Oamenii ar trebui sa invete din trecut, sa traiasca in prezent si sa se gandeasca cu placere la viitor.Oamenii.....
(...)
Mirosul ierbii, briza usoara a marii,atingerea catifelata a nisipului fin si imbratisarile fierbinti ale soarelui, te fac sa iti amintesti ca exista si lumi neconditionate de intrebari, de raspunsuri...
Nu sunt intrebare, asa cum nu sunt nici raspuns.
Sunt praf de stele pe covorul timpului... Sunt propria-mi lume.
